Urticaria

Urticaria

Urticaria este o manifestare alergica frecventa, ce afectează circa 20% din populația generală, caracterizată printr-o erupție cutanată, diseminată sau generalizată, brusc instalată, formată din papule si placi eritemato-edematoase, fugace și mobile, pruriginoase.  În urticaria sunt implicate numai zonele superficiale ale dermului.

Urticaria reprezintă cea mai frecventă afectiune cutanată tratata in serviciile de urgența a spitalelor din lume. Cel mai des afectează copii și personae tinere. În aproximativ 60% cazuri  cauza urticariei rămâne necunoscută. Des este asociată altor maladii cornice : boli de sistem ( lupus eritematos),  neoplasmele, limfoamele, hipertiroidismul și altele.

Clasificare

Dupa evoluție

  • Acuta durează de la câteva ore pâna la 6 săptămâni
  • Cronică – durata peste 6 saptămâni

După mecanismul fiziopatologic

  • Urticaria prin reacții de hipersensibilitate de tip I (ex. la medicamente)
  • Urticaria prin reacții pseudoalergice (ex. la substanțe de contrast, AINS)
  • Urticaria prin reacții toxice ( ex. unele specii de pești)
  • Urticaria cu complexe imune ( ex. postvirala, în bolile de sistem)

Fiziopatologie

Puseul urticariei  este caractirizat prin apariția unui edem la nivelul dermului cauzat de creșterea permiabilitații vasculare, vasodilatație, chemotactismului neutrofilelor și altor celule inflamatorii ca raspuns la eliberarea mediatorilor din mastocite sau alte populații de celule. În primele minute din celule activate se elibereaza histamină, leucotriene și prostaglandine.  Aproximativ peste 4 ore  se incepe răspunsul inflamator tardiv, mediat de TNFα, IL-4, și IL-5, cu apariția leziunilor inflamatorii cutanate. 

Manifestarile clinice

Primul simptom este prurit cutanat, urmat de apariția placardelor bine delimitate cu margini ridicate, având centrul albicios și care pot conflua. Au aspect de inele de eritem și edem. Erupții cutanate de obicei persistă câteva ore și pot aparea în valuri de câteva ori în zi. Când erupții au o durată > 48-72 de ore se ea in considerație urticaria vasculitică. 

Diagnostic

  • Anamnestic   minuțios este foarte important, se atrage atenție specială posibilei expuneri la alergeni din mediu și/sau alimentari.
  • Teste cutanate pentru  diferite antigene alimentate și/sau inhalatorii
  • În unele cazuri se fac diferite provocări fizice  cu stimuli vibratori, temperaturi ridicate sau scazute, UV raze, etc.
  • Examene de laborator: NB! Eozinofilia în hemoleucograma nu este caraceristică (poate fi asociată helmintozei), nivelul complimentului,  teste pentru crioglobuline, antigen și anticorpi pentru hepatita B, evaluarea autoanticorpilor. În unele cazuri poate fi necesară biopsia cutanată.

Tratamentul urticariei 

 Se identifică și se evită agentul declanșator. Puseu urticariei acute de obicei este autolimitant. Medicamente care se utilizează fac parte din H1- antihistaminice. Acestea blochează recetorii H1 de pe suprafața celulelor țintă pentru histamină și asigură astfel controlul pruritului și diminuarea gradului de discomfort al pacientului cu urticarie, 

De exemplu: clorfeniramină până la 24 mg p.o. (oral) pe zi; difenhidramină 25 – 50 mg p.o. x 4 pe zi; hidroxizin 40 – 200 mg p.o. pe zi; ciprohepatidină 8 – 32 mg p.o. pe zi;  sau cele cu efect sedativ scăzut sau fără efect sedativ: loratidin 10 mg p.o. pe zi; tidin 5 mg p.o. pe zi; fexofenadin până la 180 mg p.o. pe zi; cetirizină 5 – 10 mg p.o. pe zi; levocitirizină 5 mg p.o. pe zi; rupatadină 10 mg p.o. pe zi.

Antihistaminicele mai vechi (clorfeniramină, difenhidramină) sunt la fel de eficiente ca și cele mai noi (fexofenadin, loratadin, desloratadin, cetirizin, levocetirizin, etc.), dar produc sedare și tulburări psihomotorii.

Antagoniștii receptorilor pentru leukotriene pot fi adăugați la tratament: de exemplu, montelukast 10 mg pe zi sau zafirlukast 20 mg x 2 pe zi. Însa ultimele studii nu au aratat beneficii clinice la adaugarea acestor medicamente la tratament

 Imunoterapia specifică: constă în administrarea controlată a unor doze de alergen standardizat, cu scopul creșterii toleranței la acel alergen. Ea reprezintă singura terapie care intervine în mecanismul de producere a bolii, spre deosebire de terapia farmacologică, ce blochează sau diminuează manifestările clinice ale bolilor alergice.

Glucocorticoizii topici nu se utilizează în tratamentul urticariei, cei sistemici sunt evitați din cauza efectelor adverse de lungă durată. Este justificata utilizarea glucocorticoizilor în cazurile severe( 10-60 mg prednisolon)

Epinefrina se indica la pacienți care au avut în anamnestic urticarie în asociere cu angioedem sau anafilaxii.

Din alte grupuri de preparate utilizate în tratamentul urticariei  fac parte: 

  • H2 blocanți – ranitidin, famotidin
  • Antideprisante triciclice- doxepina
  • Blocanții canalelor de calciu
  • Antiinflamatoare –hidroxiclorochina, sulfasalazina, colchicina
  • Imunomodulatoare –ciclosporina, tacrolimus
  • Antimetabolice – azatioprina, metotrexat

Medicamente care trebuie de evitat in caz de urticarie: AINS, codeina, β-blocantele.

Bibliografie:

  1. Harrison Manual de Medicină. Dan L. Longo.- Ed 18-a
  2. Medicina interna breviar: Modul alergologie. Victor Botnaru, coaut.- ed.2 2019