Corpul uman activează ca un întreg mecanism biomecanic datorită aparatului osteo-articular, sistemului vascular şi inervaţiei specifice.
Gradul mobilităţii aparatului locomotor depinde de următoarele:
- Sinostoza – coeziunea ţesuturilor osoase, pentru a mări stabilitatea în poziţie verticală (oasele bazinului coccigeul).
- Sindesmoza – mobilitate minimală între suprafeţele articulare(articulaţiile ilio-coccigiene, intertibiale).
- Sincondroz – coeziune hialinică destul de mobilă comparativ cu cea fibrilară (articulaţiile intervertebrale, costo-diafragmale).
- Articulaţia – cea mai mobilă contactare ale feţelor de articulaţie, care în dependenţă de localizare şi funcţie, starea ţesuturilor moi adiacente, determină volumul necesar de mişcări în plan frontal.
În planul frontal - centrul gravităţii la bărbaţi deviază cu 2,6 cm, iar la femei – doar cu 1,3 cm spre dreapta de L5-S1. Deci membrul inferior drept este supus efortului mai mult ca stâng.
Articulaţiile diferitor regiuni ale aparatului locomotor în întregul organism dau posibilitate de a îndeplini diferite mişcări ale regiunilor şi a întregului corp.
Volumul mişcărilor a diferitor articulaţii la organismul uman sunt următoarele.
Articulaţia scapulo-humorală:
abducţia şi aducţia mânii... 20/0/180°.
antepulsia şi retropulsia mânii ... 40/0/150 - 170°
rotaţia mânii spre exterior şi interior...
90/0/40 - 60°. (antebraţul fiind alipit de corp)
rotaţia mânii spre exterior şi interior, când
antebraţul este abdus şi flectat la 90°...70°/0/°
Articulaţia cotului:
extensie/flexie... 10/0/150°.
Articulaţia radio-carpiană:
extensie/flexie palmară... 35 - 60°/0°/50°- 60°
radio cubitală... 30 - 40°/0/25 - 30°.
Articulaţia coxo-femurală:
extensie/flexie... 10/0/130°.
abducţie/aducţie... 35 - 45°/0/20 - 30°.
Articulaţia genunchiului
extensie/flexie... 5-10°/0/120 - 150°.
Articulaţia tibio-tarsiană
flexie dorso-plantară... 20 - 30°/0/40 - 50°.
Patologiile aparatului locomotor sunt imens diferite. Pe I loc se află traumatismele (la 80-85 %), patologiile sistemului vascular (arterial, venos şi limfatic).
Traumatismele aparatului locomotor:
1. Luxaţiile
2. Fracturile
Luxaţia – deplasarea completă a capetelor articulare ale oaselor, în cazul căreia se pierde corelaţia obişnuită a suprafeţelor articulare în regiunea articulaţiei date.
I. Clasificarea luxaţiilor. Etiologia.
1. Posttraumatice
2. Congenitale
II. După durata apariţiei:
- Proaspătă – primele 2 zile.
- Întârziată – peste 3-4 săptămâni.
- Bătrâne – mai mult de 4 săptămâni.
- Repetată (obişnuită) – repetarea luxaţiei a unei şi aceleaşi articulaţii (humerusul, mandibula).
Semiologia
Principiile diagnosticării luxaţiilor:
- Trauma în anamneză.
- Dureri permanente în articulaţie.
- Diformare în volum, comparativ cu cea sănătoasă.
- Poziţie dictată.
- Schimbarea dimensiunilor (mai des alungire).
- Lipsa mişcărilor active în degete.
- Lipsa sau localizarea neobişnuită a capătului osului luxat.
Diagnosticul se confirmă radiologic.
Tabloul clinic
Articulaţia deformată, efectuarea mişcărilor îngreunate, dureroase. Poate fi edem, hiperemie, la palpaţie – dureri locale. Extremitatea aproape imobilizată, mişcările reduse până la complet. În cazurile de lezare a vaselor şi nervilor – edem al extremităţii, lipsa pulsului periferic, parestezii, plegie sau pareză.
Tratamentul poate fi conservator - repoziţie sub anestezie generală ori locală sau operator.
0 Comments