Colesterolul este o substanţă lipidică prezentă în structura membranelor celulare şi este precursor de acizi biliari şi hormoni sterolici. În plasmă, colesterolul şi TG, fiind molecule hidrofobe, circulă legate de apoproteine sub forma lipoproteinelor circulante.Există trei clase majore de lipoproteine serice:
— LDL (low density lipoproteins),
— HDL (high density lipoproteins)
— VLDL {yery low density lipoproteins).
Există în plus IDL {intermediate density lipoprotein), care este însă practic inclusă în dozarea LDL.Odată realizată absorbţia intestinală sub forma chilomicronilor, colesterolul şi TG intră în circulaţia sistemică pe cale limfatică (prin intermediul ductului toracic), unde chilomicronii sunt hidrolizaţi de lipoprotein-lipaze. Particulele rezultante sunt preluate de receptorii hepatici şi metabolizaţi de ficat, cu generarea VLDL.Rolul metabolic şi potenţialul aterogen al lipoproteinelor diferă în funcţie de densitatea, dimensiunea şi structura particulelor:
LDL
— Principala formă de transport a colesterolului în plasmă (60-70% din colesterolul total plasmatic
— LDL conţine un singur tip de apoproteină (apo B-100).
— LDL-C este aterogen şi proporţional corelat cu riscul evenimentelor cardiovasculare, independent de nivelul colesterolului total.
— Particulele de LDL funcţionează ca vehicul al colesterolului de la nivel hepatic la nivelul peretelui arterial, traversează bariera endotelială şi sunt înglobate de către macrofagele intimei („celulele spumoase").
HDL
— 20-30% din colesterolul total
— are proprietăţi anti-aterogene, protejând sistemul arterial împotriva injuriei aterogene.
— Nivelurile crescute de HDL sunt invers corelate cu riscul de boală cardiovasculară, fiind astfel considerate un factori de risc „negativ", protector.
— HDL conţine două tipuri majore de apoproteine (apo A-I şi apo A-II).
— HDL extrage colesterolul celular în exces şi îl transportă înapoi la ficat pentru a fi eliminat pe cale intestinală
— Transformarea HDL într-o moleculă încărcată lipidic este mediată de LCAT (lecitin-colesterol aciltransferază)
VLDL
— lipoprotéine bogate în TG, dar şi precursori le LDL-C
— conţin circa 10-15% din colesterolul total
— Lipoproteinele din componenţa VLDL sunt de mai multe tipuri (apo B-100, apo CI, apo CIl, apo CIII şi apo E).
— TG din chilomicroni şi speciile mari de VLDL nu sunt aterogene
— Cu toate acestea, particulele degradate de VLDL şi chilomicroni au un conţinut relativ crescut de esteri de colesterol, având potenţial aterogen.
Non HDL
— Deoarece particulele degradate de VLDL conţin colesterol şi sunt aterogene, combinaţia lor cu LDL creşte puterea predictivă pentru riscul cardiovascular al LDL singur atunci când TG sunt crescute (200-500 mg/dL).
— Non HDL-C reprezintă deci suma dintre LDL şi VLDL, şi secalculează de rutină prin diferenţa între colesterolul total şi HDL.
— atunci când TG sunt crescute şi o fracţiune semnificativă de non HDL este conţinută în VLDL, LDL nu mai reprezintă singurul agent aterogen şi non HDL devine o ţintă secundară importantă pentru terapie
Apolipoproteinele
— In prezent, se consideră că dozarea apoproteinelor reprezintă o alternativă practică şi sigură faţă de determinarea fracţiunilor lipidice, fiind markeri cu valoare predictivă similară sau superioară faţă de cea a LDL.
— Apo B-100 apolipoproteina majoră din LDL, VLDL, şi IDL, reflectă cantitatea de particule aterogene din plasmă
— Apo AI estimează concentraţia de HDL-C plasmatic.
— Apo B, Apo AI şi raportul lor Apo B/Apo AI sunt în mod special utile la pacienţii cu sindrom metabolic sau diabet zaharat, cu niveluri crescute de particule LDL mici şi dense.
— Lipoproteina A [Lp(a)]. Lp(a) a fost identificată drept un alt marker cu valoare predictivă pentru riscul cardiovascular. Dozarea sa poate fi utilă în anumite cazuri ce asociază afectare aterosclerotică în absenţa factorilor de risc tradiţionali (LDL-C) şi istoric familial de boală cardiacă ischemică prematură.
— 51.Ateroscleroza este boala sistemică progresivă cu manifestări focale, ce afectează arterele mari şi medii.
— Etimologic, termenul de ateroscleroză provine de la termenii greceşti athere(terci, fiertură) şi skleros (tare).
— Histologic, este caracterizată prin:
— acumulare intimală focală de lipide (în special colesterol)
— infiltrat celular (monocite/ macrofage, celule masculare netede, limfocite) într-o matrice extracelulară (colagen, proteoglicani
— Consecinţă: îngustarea liminală progresivă.
— Boala cardiacă ischemică, boala cerebrovasculară sau periferică constituie manifestările clinice ale aterosclerozei sistemice.
— Aterotromboza reprezintă tromboza locală ce survine ca urmare a rupturii plăcii aterosclerotice, cu consecinţe potenţial fatale.
— Arterioscleroza (arteria, artera; skleros tare) reprezintă procesul de regidizare a peretelui arterial. Este un termen mai larg, ce include modificările arteriale secundare aterosclerozei, dar şi modificările fiziologice cu reducerea elasticităţii vasculare la vărstnici.
— Patogeneza:
— inflamaţia peretelui arterialreprezintă focarul promotor major în dezvoltarea aterosclerozei,
— stimulul principal este reprezentat de injuria endoteliului vascular.
— Nivelurile crescute de LDL şi LDL modificat, fumatul, hipertensiunea arterială, diabetul zaharat, anomaliile genetice, excesul de homocisteină sau agenţii infecţioşi (Chlamydia pneumoniae, herpes virusuri etc.) induc disfucnţia endotelială ca primă treaptă a progresiei spre placa de aterom.
Clasificarea
Cea mai recentă clasificare histologică a leziunilor arterosclerotice larg acceptată desemnează 6 tipuri principale (I-VI) şi este prezentată mai jos:
— Tipul I: Leziunea iniţială
— Tipul IIa: Striurile lipidice: leziunea cu predispoziţie către progresie
— Tipul IIb: Striurile lipidice: leziunea cu rezistenţă faţă de progresie
— Tipul III: Preateromul: leziunea intermediară
— Tipul IV: Ateromul (placa ateromatoasă)
— Tipul Va: Fibroateromul (placa fibrilipidică, sau tipul V)
— Tipul Vb: Leziunea calcificată (sau tipul VII)
— Tipul Vc: Leziunea fibrotică (sau tipul VIII)
— Tipul VI: Plăci complicate. Leziuni de defect superficial şi/sau hematom/hemoragie şi/sau forme de tromb.
Leziunile de tipul I, stadiul iniţial, reprezintă acumularea unei cantităţi de lipoproteine la nivel intimal, suficiente pentru a recruta macrofage şi a induce formarea de celule spumoase. Leziunile de tipul II, desemnate ca striuri lipidice, include macrofage şi celule musculare netede (CMN) încărcate cu lipide. Tipul III, stadiu interimediar ce face trecerea către aterom (tipul IV), prezintă în plus mici depozite lipidice extracelulare între CMN, precursoare ale miezului lipidic central din componenlete leziunilor de tipul IV.
Ateromul
— leziune de tipul IV
— o acumulare localizată, bine reprezentată şi net delimitată de lipide extracelulare sub forma unui miez lipidic central (lipid core).
— Acest miez ia naştere prin confluenţa depozitelor lipidice extracelulare, mai mici şi dispersate, din leziunile de tipul III.
— Depozitul lipidic dens este situat în interiorul unui strat de îngroşare musculo-elastică excentrică a peretelui arterial, ce survine ca răspuns adaptativ la stresul parietal biomecanic
Fibro-ateromul
— leziune de tipul V
— neoformaţie de ţesut conjunctiv fibros abundent la nivelul unui aterom.
— O leziune de tip Va cu conţinut abundent de calciu devine tip Vb, iar dacă predomină fibroza şi miezul lipidic este absent-minim, leziunea este catalogată drept tip Vc.
— În general leziunile de tipul V sunt mai stenozante decît cele de tip IV. Uneori, conţinutul fibros abundent, şi nu cel lipidic, este principalul factor care contribiue la îngustarea luminală.
— Anumite fobroateroame sunt pluristratificată, cu mai multe miezuri lipidice suprapuse şi separate de straturi groase de ţesut conjunctiv.
— Structura pluristratificată ia naştere ca urmare a rupturilor iterative ale capişonului fibros, cu cicluri repatate de tromboză/hematom şi organizare reparatorie, urmată de reacumulare de lipide şi celule spumoase.
Leziunile comlicate
— tipul VI
— pot apărea cel mai frecvent prin transformarea unor leziuni de tip IV sau V (rareori a celorlalte)
— pot fi subclasificate în funcţie de mecanism în:
— VIa – fisură/ulceraţie superficială,
— VIb – hematom/hemoragie,
— VIc- tromboză,
— VIabc – toate trei prezente.
0 Comments