Definiție:
IT reprezintă trecerea anormală (întoarcerea sau regurgitarea) unei părți din volumul de sînge din ventricolul drept în atriul drept în timpul sistolei ca urmare a închiderii incomplete a orificiului atrioventricular.
Clasificare etiologica:
1) IT funcţională – provine din dilatarea inelului fibros valvular în urma dilatării ventricolului drept.
Cauzele dilatării VD sunt:
-hipertensiunea pulmonară primară sau secundară
- stenoza pulmonară
- infarctul ventricular drept
2) IT organică:
- reumatism (de regulă sunt afectate și alte valve)
- endocardita infecțioasă (în inima dreaptă apare de regulă la narici (narcomani))
- maladia Ebstein (o cardiopatie congenitală)
- afectarea mușchilor papilari din VD
- traumatism
- carcinoid intestinal
Fiziopatologie:
- Regurgitarea tricuspidiană este urmată de creşterea presiunilor în atriul drept şi venele cave şi de încărcarea de volum a ventriculului drept.
- Când presiunea din atriul drept creşte peste 10 mmHg apar fenomene congestive în sistemul venos (edeme periferice).
- Regurgitarea asociată cu afectarea mitrală (vezi stenoza mitrală.
Semne clinice:
- La nivelul venelor jugulare se pot constata pulsaţii sistolice.
- La ascultaţie se percepe un suflu sistolic de regurgitare tricuspidiană pe marginea stângă a sternului, în spaţiul IV-V intercostal.
- Suflul este holosistolic şi se accentuează în inspir profund.
- Ficatul este mărit de volum şi prezintă pulsaţii sistolice
- Edeme
- Ascită
- Pulsația sistolică a venelor jugulare
ECG:
Modificările EKG constau în hipertrofia ventriculului drept, fibrilaţie atrială şi bloc de ramură dreaptă
Radiologic:
Examenul radiologic evidenţiază dilatarea atriului drept
Eco:
La examenul Eco se evidenţiază modificările valvulare, prezenţa vegetaţiilor şi mişcarea anterioară a septului interventricular.
Eco-Doppler spectral şi color evidenţiază şi măsoară volumul regurgitat.
Evoluția:
- este lungă, iar instalarea fenomenelor congestive în sectorul venos este tardivă.
- Insuficienţa tricuspidiană acută prin ruptura muşchilor papilari ai ventriculului drept duce la instalarea rapidă a insuficienţei ventriculare drepte şi dacă nu se intervine chirurgical, la decesul pacientului.
Tratament:
Terapia medicamentoasă la pacienţii simptomatici constă în administrarea digitalei, diureticelor şi vasodilatatoarelor.
Insuficienţa tricuspidiană funcţională din stenoza mitrală se ameliorează o dată cu rezolvarea chirurgicală a acesteia din urmă.
O insuficienţă tricuspidiană severă beneficiază de valvuloplastie tricuspidiană, dar asocierea cu stenoza tricuspidiană impune protezare valvulară.
0 Comments