Prin hipotiroidie se subînţelege un deficit cronic dehormonilor tiroidieni (HT) la nivelul ţesuturilor organismului ca urmare a absenţei ori insuficienţei producţiei acestora de către tiroidă şi care implică scăderea intensităţii proceselor metabolice şi funcţiilor vitale ale organismului. Mai rar hipotiroidia poae fi consecinţa scăderii fracţiunii libere în urma creşterii proteinelor de Transport ori creşterii rezistenţei ţesuturilor periferice la HT. Pentru forma severă de hipotiroidie se foloseşte termenul de mixedem. La cele menţionate mai sus trebuie adăugat habitusul pacientului. Ca urmare a infiltraţiei mixedematoase, hipotiroidia poate fi însoţită de o creştere a masei ponderale, însă obezitatea nu este un semn caracteristic.
Mixedematosul este palid, cu pleoapele umflate, privirea stupidă, faţa are aspect de "lună plină" cu pomeţii obrajilor rumeni, aşa-numita "faţă de clovn" ori "păpuşă fardată", pielea îngroşată, uscată, hipercheratoză, vocea îngroşată, unghiile fragile, părul uscat, aspru, fragil, modificări osteo-articulare, etc. în hipotiroidia primară aceste modificări se explică prin acumularea mucopolizaharidelor intracelular şi reţinerea lichidului realizat de excesul de TSH. Edemele, fiind de origine intracelulară, nu lasă amprentă la compresiune.Din partea aparatului cardiovascular se constată bradicardie, mărirea dimensiunilor cordului, scăderea contractilităţii miocardului, scăderea vitezei circulaţiei sanguine şi volumului de sânge circulant.
Aparatul digestiv prezintă macroglosie, atrofia mucoasei digestive,hipoaciditate, scăderea motricitatii gastrointestinale, constipaţii, până la megacolon, urmat de ocluzie intestinală.
Din partea rinichilor se constată scăderea filtraţiei glomerulare, proteinurie moderată.La nivelul sistemului endocrin se înregistrează hipofiză mărită prin hiperplazia tireotropă, şaua turcească se poate balona. Creşterea secreţiei de tiroliberină duce la hiperprolactinemie (la femei - galactoree, dismenoree,menoragii, sterilitate; la bărbaţi - tulburări ale dinamicii sexuale până la impotenţă, alterarea spermatogenezei). Se instalează o insuficienţă suprarenală funcţională şi reversibilă.
Hipotiroidia primară congenitală este cea mai frecventă boală endocrină la vârsta infantilă. Tabloul clinic este ariat. Nou-născutul poate fi post-maturat (peste 42 săptămâni), supraponderal, hipoterm cu edeme periferice, dificultăţi de alăptare, icter prelungit etc. Ulterior apar constipaţia, hernia ombilicală, tegumente hipercarotinemice, vocea răguşită etc. Pe măsura înaintării în vârstă, apar noi semne care traduc întârzierea în dezvoltarea psihomotorie.
Elementul major este întârzierea creşterii, vârstei osoase, maturării intelectuale şi sexuale, se instalează nanismul hipotiroidian dismorfic cu brahischelia segmentului inferior, însoţit de un deficit intelectual până la idiotism.
Hipotiroidia latentă poate evolua sub diferite aspecte: de la forma subclinică cu manifestări uşoare, practic neobservabile, până la absenţa totală a oricărui semn clinic, fiind pusă în evidenţă doar prin profilul hormonal tiroidian (T3 şi T4 normali sau uşor scăzuţi, TSH-ul uşor crescut).
Aceste investigaţii se impun obligatoriu tuturor nou-născuţilor, deoarece dezvollatrea lor în condiţiile carenţei HT, fie ea cât de uşoară, duce la întârzierea proceselor de maturare a sistemului nervos central. Reieşind din cele expuse, aceşti copii necesită o reabilitare de la o vârstă cât mai fragedă.
Diagnosticul hipotiroidiei primare se stabileşte în baza anamnezei, semnelor clinice, valorilor crescute ale TSH-lui şi scăzute ale T3 şi T, proba de stimulare cu TSH negativă. Pentru determinarea cauzei, se face examen ultrasonografic, dozarea anticorpilor, etc.
Diagnosticul diferenţial.
Spre deosebire de hipotiroidia primară, în cea de origine centrală edemele intracelulare sunt absente sau slab pronunţate, TSH-ul scăzut, testul TSH - pozitiv, iar în cea de origine hipotalamică este pozitiv testul cu tiroliberină.
în cazul acromegaliei, pielonefritei cronice, insuficienţei renale cronice diagnosticul se confirmă prin dozarea STH-lui, datele radiologice,explorarea funcţiei renale şi tiroidiene.
Tratamentul
Tratamentul hipotiroidiei, indifirent de forma sa clinică, este substitutiv,prin administrarea de HT.
Preparatele:
a) l-thyroxina (pastile de 50 şi 100 ixg); ;
b) triiodtironina (pastile 100 ug);
c) tireocomb (T4 70 ug + T, 10 ug + KI 150 ug);
d) tireotom (T4 40 ug + T3 10 ug);
Tratamentul de selecţie este L -thyroxina (convertează în T3). Dozele vor fi adaptate în funcţie de severitatea deficitului hormonal, vârsta pacientului şi prezenţa complicaţiilor. Iniţial se dau doze zilnice de 25 ug,care vor fi majorate treptat de 3-5 ori la intervale de 7-14 zile, în funcţie de vârstă şi severitatea bolii, până la 50, 100, 150 ug, până ce se atinge starea de eutiroidie. Doza necesară la adult este în medie de 150-200 ug.
Criteriile compensării sunt dispariţia semnelor clinice şi normalizarea TSH-lui, care se vor instala lent. Drept control pentru modelarea dozei serveşte frecvenţa pulsului.
Copiii sunt compensaţi până la atingerea eutiroidiei limită cu hipertiroidia moderată, cei adulţi (fără hipertensiune arterială, ateroscleroză pronunţată) - până la eutiroidie, iar cei vârstnici,- până la eutioidie limită cu hipotiroidia.
La subiecţii bătrâni şi coronarieni este recomandabilă administrarea concomitentă de P-blocante, boronarodilatatoare etc. Dozele HT vor fi administrate în 2-3 prize, ultima nu mai târziu de ora 15.00.
în hipotiroidia secundară, când e necesară compensarea deficitului şi a altor hormoni tropi hipofizari, tratamentul începe cu glucocorticoizi pentru, compensarea hipocorticismului, apoi se asociază L-thyroxina.
0 Comments