Fistula

Fistula

Fistula numim un canal îngust, căptuşit cu epiteliu sau granulaţii. Fistulele comunică cavităţile interne cu exteriorul sau cavităţile între ele.

 Clasificare fistulele pot fi:

- congenitale – ca rezultat al viciului de dezvoltare

  • cervicale;
  • ombelicale;
  • a vezicii urinare;

- dobândite – apărute pe parcursul vieţii:

  • patologice – (în osteomielita cronică; tbc; canceroase…);
  • artificiale (cu scop de nutriţie, decompresie şi de ocolire):
    • stome (esofagostomă, gastrostomă, colostomă);
    • anastamoze;

După referinţa câtre mediul extern fistulele pot fi externe si interne. Fistulele externe comunică organele interne cu mediul extern (fistule pararectale; duodenale, colice…). Fistulele interne comunică organele interne între ele sau cavitatea organului cu un proces patologic.

După structura căptuşirii peretelui fistular fistulele pot fi:

  • granulate;
  • epiteliale;
  • labiale.

Fistula granulată, sau aşa numita fistula tubulara, reprezintă un canal relative lung, îngust, adese cu multe canale, ce are un orificiu intern şi cu una sau câteva orificii externe. În pereţii fistulari se determină inflamaţie perifocală şi ţesut cicatricial. Această fistulă este incompletă, deoarece pereţii sunt căptuşite nu cu epiteliu ci cu ţesut granulant.

Fistula epiteliala nu are canal fistular bine pronunţat, dar este completa, deoarece peretii sunt acoperiti cu epiteliu si din aceasta cauza aşa fistulă sinestatator nu se închide.

Fistula labială este o variantă al fistulei epiteliale. În aşa formă de fistulă epiteliul mucoidal al unui organ cavitar concreşte nemijlocit cu pielea.

După caracterul eliminărilor fistulele pot fi:

- urinare;

- salivare;

- fecaloide;

- purulente;

Cel mai caracteristic semn al fistulei este prezenţa unui canal cu un orificiu şi secreţii permanente. Caracterul secretului depinde de procesul patologic, care a provocat această fistulă şi cu care este comunicat.

Pentru stabilirea canalului fistular, lungimea lui, numărul şi caracterul ramificaţiilor, ataşarea câtre procesul patologic se utilizează sondarea şi fistulografia lui (radiografia cu introducerea masei de contrast in el). Alteori se introduce colorant. Se utilizează fibrofistuloscopia.

Tratamentul este determinat de forma şi stadiul formării fistulei. El poate fi conservator, operator, dar mai des este combinat. La alterarea stării generale a pacientului cu fistula, se indică alimentare parenterală, se corijează homeostaza, se efectuează dezintoxicarea, terapie antibacterială şi numai după aceasta recurg la tratament chirurgical.

Fistulele epiteliale şi labiale sinestătător nu se închid. Cele granulate, la stoparea secreţiei se cicatrizează sinestătător. Pentru micşorarea secreţiei din fistule se aplică o drenare adecvată. Un rol deosebit îl are lichidarea procesului patologic inflamator în adâncimea ţesuturilor cu înlăturarea obligatorie a ţesuturilor necrotizate şi a sechestrelor. În fistulele epiteliale una din condiţiile obligatorii este înlăturarea şi a canalului fistular prin desecare si excizie. Fistulele labiale pot fi tratate numai prin operaţie radicală, ce constă în mobilizarea organului cavitar purtător de fistula, excizie ăi suturarea defectului. La transformări cicatricial-fibroase – rezecţie de organ.