Distimia, sau tulburarea distimică (din altă greacă δυσθυμία - „descurajare, depresie, tristețe”), este o tulburare cronică de dispoziție cu aceleași probleme cognitive și fizice ca și depresia, dar mai puțin severe și de durată mai lungă. DSM-IV a afirmat că simptomele trebuie să fie insuficiente pentru a justifica un diagnostic de tulburare depresivă majoră, dar acest element a fost eliminat în noul DSM-5. Distimia poate fi diagnosticată numai dacă tulburarea este în curs de cel puțin 2 ani.
În Clasificarea Internațională a Bolilor din cea de-a 10-a revizuire (ICD-10), tulburarea a fost numită „distimie”, dar în ICD-11 a fost redenumită „tulburare distimică” (tulburare distimică în engleză cu codul 6A72). Termenul „distimie” a fost creat de psihiatru Robert Spitzer pentru a înlocui termenul „depresie nevrotică” sau „nevroză depresivă”. Înainte de a fi inventat termenul „tulburare distimică”, afecțiunea a fost uneori denumită și neurastenie și psihastenie. În clasificarea americană DSM-5 (2013), distimia a devenit cunoscută ca „tulburare depresivă persistentă” (tulburare depresivă persistentă). Această tulburare a fost numită „amalgamul” tulburării depresive majore cronice și tulburării distimice. Motivul pentru combinarea acestor tulburări este că nu există dovezi științifice pentru diferențe semnificative între cele două afecțiuni.
Distimia debutează cel mai adesea la o vârstă fragedă, deși debutul poate fi la vârsta mijlocie și de involuție. Uneori, un pacient cu distimie primește un diagnostic corect la numai mulți ani de la debutul bolii. Dacă distimia începe deja în copilărie, pacientul crede că simptomele depresive sunt o trăsătură a caracterului său și nu vorbește despre aceste simptome medicilor, precum și rudelor și prietenilor. Stabilirea unui diagnostic este complicată și de faptul că în unele cazuri distimia apare concomitent cu alte tulburări psihologice care „se suprapun” simptomelor distimice.
Epidemiologie
Potrivit diverșilor autori, prevalența distimiei variază de la 3,1% la 6% (Allen Frances, 1993), cifra medie fiind de 4,5-5%. Boala începe de obicei în adolescență și este mai frecventă la femei.
Principalele tipuri de distimie
Distimie somatizată (catetetică).
Cu distimia somatizată, sunt caracteristice plângeri de sănătate generală precară, palpitații, dificultăți de respirație, constipație, lacrimi, somn slab cu treziri frecvente. Scăderea dispoziției este de obicei ușoară, cu o predominanță a anxietății. Nu este neobișnuit ca senzațiile corporale să fie suprapuse de tulburări de dispoziție cu formarea de simptome generale. În același timp, depresia, melancolia capătă o conotație fizică (arsuri în laringe sau intestine, „frig înghețat” „sub lingură”). În stadiile incipiente, intensitatea stării de spirit depresive, precum și teama alarmantă pentru sănătatea cuiva, fluctuează din cauza condițiilor de viață în schimbare.
În viitor, evenimentele externe au un efect din ce în ce mai puțin asupra dinamicii manifestărilor clinice. În acest caz, fie ies în prim-plan fenomenele de astenie (anxietatea și anxietatea sunt înlocuite cu scăderea activității, impotența fizică, iar tensiunea este letargie), fie, dimpotrivă, gama de senzații corporale anormale se extinde, autoobservarea devine agravat.
Distimia caracterologică (caracterogenă).
Sinonim: tip de personalitate constituțional depresiv după P. B. Gannushkin. Tabloul clinic este dominat de tulburări persistente care persistă de-a lungul vieții sub formă de anhedonie, tendință de „splină”, pesimism, gânduri despre lipsa de sens a vieții. De-a lungul anilor, se formează treptat o viziune depresivă asupra lumii, în centrul căreia se află „complexul ratat”.
După cum subliniază P. B. Gannushkin, „imaginea lumii pare a fi acoperită pentru ei cu un văl de doliu, viața pare fără sens, în tot ceea ce caută doar părți sumbre. Aceștia sunt pesimiști născuți. Fiecare eveniment vesel este imediat otrăvit pentru ei de gândul la fragilitatea bucuriei, ei nu așteaptă nimic de la viitor decât nenorociri și dificultăți, în timp ce trecutul le oferă doar remuşcări pentru greşelile reale sau imaginare pe care le-au făcut. Sunt extrem de sensibili la tot felul de necazuri, uneori reacționează foarte brusc la ele și, în plus, un sentiment nedefinit de greutate în inimă, însoțit de o așteptare anxioasă a nenorocirii, îi bântuie constant pe mulți dintre ei. … Veșnic posomorâți, posomorâți, nemulțumiți și deloc vorbăreți, îi alungă involuntar chiar și pe cei care îi simpatizează. ... În manifestările lor exterioare, în mișcări, în expresiile faciale, în cea mai mare parte, sunt vizibile urme ale unui fel de inhibiție: trăsături faciale coborâte, mâini care atârnă neputincioase, mers lent, gesturi zgârcite, lenețe - din toate acestea miroase. de descurajare fara speranta. Oricare ar fi munca, activitatea în cea mai mare parte este neplăcută pentru ei și în curând se obosesc de ea. În plus, în ceea ce au făcut, ei observă în principal greșeli, iar în ceea ce urmează - atât de multe dificultăți încât în așteptarea lor renunță involuntar. În plus, cei mai mulți dintre ei sunt de obicei incapabili de efort volitiv prelungit și cad cu ușurință în disperare. Toate acestea îi fac extrem de indeciși și incapabili de orice inițiativă eficientă. Din punct de vedere intelectual, astfel de oameni stau adesea foarte sus, deși, în cea mai mare parte, munca mentală este colorată neplăcut pentru ei, însoțită de un sentiment de mare tensiune ... "
Trebuie clarificat faptul că ideea că tendința la depresie este o trăsătură de caracter sau o trăsătură a temperamentului individului este pusă în discuție în prezent. Se presupune că de fapt există o tulburare cronică depresivă sau distimică care a apărut în copilărie sub influența factorilor externi.
Tabloul clinic și evoluția bolii
Simptomele tipice ale distimiei sunt starea de spirit scăzută, stima de sine scăzută și lipsa plăcerii (anhedonie). Debutul precoce al distimiei (înainte de 21 de ani) are ca rezultat recăderi mai frecvente și simptome asociate mai mult. După trei ani fără tratament, depresiile mai pronunțate se pot alătura distimiei. În astfel de cazuri, se vorbește despre depresii duble, care se observă la mai mult de 2/3 dintre pacienții cu distimie pe parcursul vieții.
Opțiuni pentru cursul distimiei:
- Distimie cu un singur episod depresiv major (depresie dublă).
- Distimie cu episoade depresive majore repetate (depresie dublă).
- Distimie fără episod depresiv major (distimie „pură”).
Cel puțin 75% dintre pacienții cu distimie au, de asemenea, un fel de boală organică cronică sau un fel de tulburare psihologică. Combinații posibile de distimie cu următoarele tulburări:
- Atac de panică
- anxietate generalizată
- fobie sociala
- tulburare de conversie
- Boli somatice (distimie secundară)
- Dependența de droguri
- Alcoolism
Cei cu distimie au un risc crescut de tulburare depresivă majoră.
Tratamentul distimiei
Psihofarmacoterapia distimiei include utilizarea antidepresivelor triciclice tradiționale (TCA): imipramină (melipramină), amitriptilină, clomipramină (anafranil). Recent, inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS) au fost utilizați din ce în ce mai mult în tratamentul stărilor distimice. Eficacitatea unui nou inhibitor reversibil de MAO de tip A (OIMAO-A) - moclobemidă (Aurorix) - s-a dovedit că prezintă un efect terapeutic echivalent cu cel al ATC. Pe lângă psihofarmacoterapie, o mare importanță se acordă psihoterapiei (în special, terapia cognitivă, care a demonstrat cea mai mare eficacitate în tratamentul tulburărilor afective). Ca o completare la psihoterapia individuală, sunt utile terapia de grup sau grupurile de sprijin, care permit pacientului să dezvolte abilități interpersonale și asertivitate, precum și creșterea încrederii în sine.
Prevenirea
Deoarece tulburarea distimică apare uneori deja în copilărie, depistarea precoce a simptomelor distimiei la copii este o măsură preventivă importantă. De asemenea, este util să creștem nivelul stimei de sine a copilului și să-l înveți să rămână calm în situații stresante.
Bibliografie
- Daniel T. Gilbert, Daniel L. Schacter, Daniel M. Wegner. Psychology (неопр.). — 2nd. — New York: Worth Publishers, 2011. — С. 564
- John M. Grohol. DSM-5 Changes: Depression & Depressive Disorders. Psych Central (18 mai2013).
- Niculescu, A.B. and Akiskal, H.S. Proposed Endophenotypes of Dysthymia: Evolutionary, Clinical, and Pharmacogenomic Considerations (англ.) // Molecular Psychiatry (англ.)рус. : journal. — 2001. — Vol. 6, no. 4. — P. 363—366.
- Dysthymia (February 2005 issue of the Harvard Mental Health Letter). Harvard Health Publications. Harvard University (February 2005).
0 Comments