Dispnee

Dispnee

Dispneea este o senzație subiectivă care este prezentată prin dificultate respiratorie cu accelerarea  intensității și a ritmului respirației. Pacientul spune că are dificultate în respirație .  Acest simptom mai des se întâlnește în cazul afectării sistemului respirator și cardiac.

Clasificare 

În dependeță de poziție

  • dispneea de efort: apare la efort fizic;
  • ortopneea: nu poate respira decât în picioare, în poziție dreaptă. Se ameliorează la ridicarea în șezut.
  • trepopneea: apare în pleurezii masive.
  • platipneea: reprezintă apariția dispneei în poziție ortostatică. Este întîlnită în sindromul hepato-pulmonar.

În dependeță de frecvență

  • tahipneea: (>20 resp/min) este o respirație rapidă și superficială. Eficiența este redusă.
  • bradipneea: presupune scăderea frecvenței respiratorii.<12 resp/min 
  • hiperpneea (polipneea): apare în urma unui efort fizic sau a unei emoții.

Tipuri 

  • dispnee inspiratorie: cel mai des apar obstrucții ale căilor aeriene superioare.
  • dispnee expiratorie: se manifestă atunci când sunt afectate căile respiratorii mici.
  • dispnee mixtă:  patologii cardiovasculare

 Dispneea poate fi agravată cu tusă. La început tusa este neproductivă cînd respirația este dificilă în timpul tusei,  cu timpul devine productivă. 

Cauzele apariției dispneei 

Cele mai des întîlnite:

  • afectarea sistemului respirator: astm bronșic,  pneumonie, bronșită cronică, BPCO , embolie pulmonară.
  • afectarea sistemului nervos: traumă cranio-cerebrală, comă
  • metabolice: reducerea gradului de oxigenare a țesuturilor.
  • afectarea sistemului cardiac: insuficiență cardiacă, infarct miocardic, hipotensiune arterială.
  • anemie.
  • sarcină.

Dificultățile respiratorii pot apărea în urma efectului : substanțe chimice; fum, praf, alergeni, polen, mucegai.

Simptomatologie

Evoluția depinde de cauza acesteia și de graviditatea sau durata sa. 

În caz de dispnee de poziție de (ortopnee sau dispnee la repaus), schimbarea poziției ameliorează starea generală. În poziția culcată a corpului, plămânul se încarcă mai mult cu sânge, din cauza insuficienței cardiace.

 Astmul cardiac apare frecvent noaptea, însoțită de anxietate, tuse, expectorație sau transpirații cu dispnee mixtă. O formă mai agravată de dispnee este edemul pulmonar acut care se manifestă cu apariția unor secreții hematice ce inundă alveolele și căile respiratorii, prin valori mari ale tensiunii arteriale.

Diagnosticul

Pentru diagnosticarea cauzei dipneei este necesar adresarea la medic. Din investigații instrumentale va fi efectuate: radiografie pulmonară, electrocardiogramă, pulsoximetrie, ecografie cardiacă, teste respiratorii, analiza de sânge (în cazul dispneei cauzate de anemie). În cazuri mai complicate și neclare se recomandă investigare mai completă și profundă: tomografie computerizată, bronhoscopie, scintigrafie de ventilație, coronarografie.

Radiografie cutiei toracice

Tratamentul

 Tratamentul dispneei va fi stabilit  în funcție de cauza care stă la baza afecțiunii:

  • dacă dispneea a apărut în urma efortului fizic, aceasta dispare fără intervenția medicului, atunci când efortul se termină.
  • dacă dispneea are la bază astmul bronșic , medicul va indica bronhodilatatoare și glucocorticosteroizi.
  • daca există o infecție bacteriană la nivelul plămânilor, medicul va prescrie antibiotice care îndepărtează cauza și calmează dispneea.
  • dispneea cauzată de patologie cardiacă trebuie să fie tratată cu antihipertensive, antiaritmice, antianginale.
  • dacă la baza dispneei se află obezitate, în primul rind este necesară schimbarea modului de viață.
  • dacă dispneea este complicată de prezența unei tumori este necesară o intervenție chirurgicală,.

Prognostic

Prognosticul este favorabil în cazul prevenirii dispneei prin evitarea sau limitarea cauzelor care duc la apariția afecțiunii.

  • amânarea fumatului.
  • expunerea sau poluarea îndelungată la substanțe chimice poate de asemenea să cauzeze dispneea.
  • se recomandă să ia medicația la timp, așa cum a fost prescrisă de medic, dacă o persoană trebuie să urmeze un tratament pentru o afecțiune pulmonară sau cronică.

Bibliografie

  1. Н.А. Мухин, В.С, Моисеев ПРОПЕДЕВТИКА ВНУТРЕННИХ БОЛЕЗНЕЙ Издание второе, 2008
  2. ELLIOTT MW et al: The language of breathlessness: Use of verbal descriptors by patients with cardiopulmonary diseases. Am Rev Respir Dis 144:826, 1991
  3. MANNING HL, SCHWARTZSTEIN RM: Pathophysiology of dyspnea. N Enge J Med 333:1547, 1995