Anatomia clinică a urechii medii

Anatomia clinică a urechii medii

Urechea medie este compartimentul cel mai des atacat de infecţia banală şi virotică. In structura urechii medii deosebim:

• cavitatea timpanică (casa timpanală, căsuţa timpanică, cutia timpanică);

• trompa eustache;

• antrumul;

• aditusul ad antrum şi sistemul de celule pneumatice ale procesului mastoidian.

Timpanul împreună cu cavitatea timpanică au rolul de a recepţiona, de a

transforma şi de a transmite vibraţia undelor sonore spre urechea internă.

în cavitatea timpanică deseori se dezvoltă otitele medii acute şi cronice.

Vecinătatea acesteia cu cavitatea cerebrală şi cerebeloasă, cu urechea internă

şi alte formaţiuni anatomice importante cum ar fi cu procesul mastoidian, trompa

Eustache şi cu bulbusul venei jugulare interne, face posibilă propagarea procesului

inflamator din cavitatea timpanică spre aceste organe, dând naştere la diverse

complicaţii, uneori chiar foarte grave: labirintitele şi complicaţiile intracraniene

-abcesul extra- şi subdural, abcesul cerebelos şi cerebral, meningita şi sepsisul

otogen. Aceste complicaţii au o letalitate foarte înaltă, până la 60%. Procesele

inflamatorii duc şi la o scădere, uneori considerabilă, a auzului care are consecinţe

grave atât în plan profesional, cât şi social. Surditatea poate duce la surdomutism,

când copilul nu aude din primele zile ale vieţii, sau la invaliditate profesională şi

socială, când aceasta se dezvoltă în urma unei otite acute sau cronice, intervenite

la vârsta matură.

în prezent sunt bine precizate două funcţii importante ale trompei Eustache

- funcţia echipresivă, sau de egalare a presiunii (ventilaţie şi protecţie), şi funcţia

de drenaj. Există două mari sindroame funcţionale ce caracterizează patologia

tubară:

• sindromul de hiperpermeabilitate "beance tubaire" descrisă de autorii

francezi, foarte rar întâlnit;

• sindromul de obstrucţie tubară, mult mai frecvent diagnosticat, cu

consecinţe grave asupra funcţiei auditive.