Anatomia Esofagului

Esofagul este un organ al aparatului digestiv în formă de tub, consti­tuit dintr-un ţesut musculofibros, care leagă hipofaringele de stomac. El străbate regiunile profunde : cervicală, mediastinală posterioară, diafragmală şi abdominală.

Extremitatea sa superioară, sau „gura e s o f ag u 1 u i", este situată posterior cartilajului cricoid şi se proiectează în dreptul vertebrei C6. Extremitatea inferioară, sau „c a r d i a", se află în spaţiul epigastric al cavităţii abdominale. Esofagul are o lungime de 25 cm, aceasta fiind însă variabilă în corespundere cu vârsta şi înălţimea persoanei. Esofagul nu este rectiliniu, ci prezintă o serie de curburi atât în plan sagital, cât şi în plan frontal. Direcţia esofagului este verticală de sus în jos. Poziţia lui e în funcţie de regiunea pe care o parcurge şi anume : cu cât se apropie de cavitatea abdominală, din posterior şi median, esofagul devine anterior şi lateral stâng.

Diametrul esofagului nu este uniform. Locurile mai înguste se nu­mesc strangulaţii sau istmuri. Esofagul are trei istmuri: superior, mij­lociu şi inferior. Istmul superior, cricofaringian, sau gura esofagului, se află la adulţi la 14—16 cm de la arca dentară. Istmul mijlociu, sau aorto-bronhic, se află la 25 cm de la arca dentară. Istmul inferior, sau diafrag-mal, este situat la 35 cm de la arca dentară. Intre aceste istmuri se gă­sesc segmentele mai dilatate. Acest fapt este important de ştiut pentru alegerea unor tuburi esofagoscopice şi a unor bujii dilatatoare în corespun­dere cu dimensiunile esofagului.

Porţiunea cervicală (pars cervicalis) a esofagului are o lungime de 5—6 cm, cuprinsă între gura esofagului şi marginea superioară a capului claviculei. Esofagul cervical vine în raport cu coloana vertebrală cervi­cală, cu traheea, situată în partea anterioară a esofagului, cu lobii glandei tiroide şi cu pachetul vasculonervos al gâtului, simpaticul cervical profund şi nervul recurent. In partea posterioară a esofagului se află spaţiul retro-esofagian, format din ţesut conjunctiv lax. Procesele inflamatoare eso-fagiene, ajunse în acest ţesut, difuzează uşor, generând mediastinite.

Porţiunea toracică se întinde de la apertura toracică superioară până i la hiatusul diafragmal. Ea vine în raport cu coloana vertebrală toracică, cu canalul toracic şi cu vena azygos în partea posterioară, cu traheea, pericardul şi inima în partea anterioară, cu pleurile mediastinale situate lateral, cu arcul aortic stâng, cu nervul vag şi recurent şi cu crosa venei azygos în dreapta.

Porţiunea abdominală se întinde de la muşchiul diafragmal până lacardie. Ea vine în raport cu nervul vag stâng şi cu lobul stâng al ficatu­lui — în partea anterioară, cu nervul vag drept şi cu canalul toracic în partea posterioară, cu fornixul stomacului — în stânga.

Peretele esofagului este format din patru tunici: mucoasă, submucoasă, musculară şi adventiţia. Mucoasa este foarte subţire, pereţii esofagului în întregime sunt fragili.

Vascularizaţia esofagului. Arterele care alimentează esofa­gul vin din artera tiroidiană inferioară: arterele esofagiene (care por­nesc din aortă), arterele bronhice, frenice şi artera gastrică stângă. Venele formează două plexuri: venos submucos şi venos periesofagian. Sângele venos este colectat în aceste plexuri şi vărsat în venele tiroidiene infe­rioare, venele azygos şi venele stomacului.

în porţiunea inferioară a esofagului se află o zonă de anastomoze venoase între sistemul port şi sistemul cav superior: acestea sunt anas-tomozele portocave.

Limfaticele se varsă în ganglionii jugulari interni, laterotraheali, intertraheobronhici, mediastinali posteriori şi ganglionari cardici. Nervii esofagului provin din sistemul nervos vegetativ simpatic şi parasimpatic (nervul vag).