Afecţiunea este condiţionată de un proces inflamator cronic al amigdalelor palatine.
Etiopatogenia.
Cauzele tonsilitei cronice sunt multiple şi diverse. Printre ele putem numi:
1. Predispoziţie ereditară.
2. Factori anatomici şi anatomotopografici: localizarea ţesutului limfoid amigdalian la răspântia căilor respiratorii cu cele digestive, ceea ce face ca acest organ să fie permanent afectat atât de factori mecanici (bol alimentar, deglutiţie, coipi străini, vorbire etc), cât şi de diverşi agenţi infecţioşi (virusuri, streptococi, stafilococi, pneumococi, hlamidii, ciuperci etc), care în comun favorizează dezvoltarea tonsilitei cronice.
3. Anginele şi peritonsilitele repetate.
4. Sinuzitele şi rinosinuzitele acute, cronice şi cele recidivante.
5. Faringitele acute şi cronice.
6. Afecţiunile sistemului gastrointestinal.
7. Reumatismul, tireotoxicoza, glomerulonefrita, pielonefrita.
8. Dereglările nervoase, endocrinometabolice.
9. Rahitismul, diateza exsudativă şi distrofiile la copii.
10. Alimentaţia iraţională, incompletă şi avitaminoza sau carenţele vitaminice.
11. Bolile infectocontagioase şi hematologice etc.
Patogenia
Patogenia tonsilitei cronice este complicată şi diversă. Legăturile etiopatogenice dintre amigdalită cronică şi alte boli intercurente nu sunt stabilite.
Clasificarea tonsilitelor cronice
Astăzi nu există o clasificare unanim acceptată de specialiştii în domeniu. De aceea şi se comit greşeli în prescrierea unui tratament adecvat. Până în a. 1975 medicii O.R.L. din fosta URSS se foloseau de clasificarea profesorului L.A. Lucovski (1941), care delimita trei forme de tonsilită cronică: compensată; subcompensată; decompensată.
B.S.Preobrajenski (1964) şi V.P.Palciun (1974) deosebesc două forme de tonsilită cronică: simplă şi toxi-alergică. Au fost propuse şi alte clasificări ale tonsilitelor cronice. Aceste clasificări nu puteau fi utilizate de otorinolaringologi din motivul că explicau diferit atât mecanismul de dezvoltare al tonsilitei, cât şi simptomatologia ei, ceea ce făcea dificil indicarea tratamentului.
Pentru a exclude aceste inconveniente, la congresul al VII-lea al otorinolaringologilor din fosta Uniune Sovietică (a. 1975, Georgia) a fost unanim acceptată clasificarea tonsilitelor cronice propusă de academicianul I.B.Soldatov. Această clasificare include tonsilitele cronice specifice (tuberculoasă, sifilitică şi scleromatoasă) şi tonsilitele cronice nespecifice cu cele două forme: compensată şi decompensată. La baza acestor două forme de tonsilită nespecifică stau starea mecanismelor de apărare ale organismului (locale şi generale). Atunci când imunitatea este normală, procesul inflamator cronic din amigdalele palatine nu se răspândeşte în vecinătate (n-au loc peritonsilitele, anginele repetate etc.) şi la distanţă (lipsesc aşa boli ca reumatismul, nefrita, tireotoxicoza etc). Reieşind din clasificarea propusă de I.B.Soldatov, bolnavii, care suferă de tonsilită cronică nespecifică forma compensată, se tratează conservator, iar cei cu forma decompensată sunt supuşi intervenţiei chirurgicale.
Experienţa clinică demonstrează unele dificultăţi şi în utilizarea acestei clasificări. Astfel, bolnavii ce suferă de tonsilită cronică nespecifică forma decompensată nu doresc să se opereze din cauze obiective şi subiective, sau prezintă contraindicaţii (relative şi absolute) pentru operaţie şi deci, trebuie trataţi conservator. în cazul bolnavilor cu amigdalită cronică nespecifică forma compensată, stâlpii amigdalieni pot acoperi orificiile lacunelor cu puroi, făcând imposibilă spălarea lor. Uneori după amigdalotomie se constată închiderea lacunelor. Practica demonstrează că amigdalele ascunse după arcurile palatoglosus şi palatofaringian, amigdalele brăzdate cu microchisturi şi abcese reci de asemenea necesită un tratament chirurgical, contrar prevederii clasificării lui Soldatov.
Aşadar, clasificarea propusă de I.B.Soldatov trebuie îmbunătăţită, fapt condiţionat de mai mulţi factori (anatomici, imunobiologici, socio-medicali etc).
Propunem următoarea clasificare a tonsilitelor cronice nespecifice după mai multe criterii:
I. Imunobiologic:
a) tonsilită cronică nespecifică, forma compensată. Indicii imuni sunt în limitele normei. Tratament conservator;
b) tonsilită cronică nespecifică, forma tranzitorie. Are loc o disimunoglobulinemie care după un tratament bine pus la punct poate dispărea, amigdalită cronică tranzitorie trecând în cea compensată. în caz contrar tonsilită cronică poate progresa în tonsilită cronică, forma decompensată;
c) tonsilită cronică nespecifică, forma decompensată. Tratament chirurgical.
II. Anatomic:
a) compensată. Poate fi efectuat lavajul lacunelor amigdaliene, prin care se va evacua conţinutul lor. Tratament conservator;
b) compensată. Lacunele sunt cicatrizate sau lipsesc. Tratament chirurgical;
III. După caracterul complicaţiilor generate de tonsilită cronică forma decompensată
IV. Etiopatogenic şi clinic:
a) compensată;
b) decompensată.
V. După volumul amigdalelor palatine:
a) atrofiate;
b) normotrofice;
c) hipertrofice.
VI. După conţinutul lacunelor:
a) purulent;
b) cazeos.
Diagnosticul
Diagnosticul de tonsilită cronică este extrem de dificil, deoarece atât debutul bolii, cât şi evoluţia ei nu prezintă semne clinice specifice. Odinofagia nepronunţată, disfagia, disconfortul faringian, înţepăturile, zgârieturile, uscăciunea în faringe se întâlnesc şi în faringite, laringite, esofagite, gastrite, sinuzite etc.
Obiectiv la bolnavii cu tonsilită cronică se atestă mai multe simptome:
1. Simptomul Gize.
2. Simptomul Zac.
3. Simptomul Preobrajenski.
4. Puroi în lacune.
5. Mase cazeoase în lacune.
6. Cicatrice.
7. Suprafaţa brăzdată a amigdalelor palatine.
8. Abcese.
9. Chisturi.
10. Micropolipi.
11. Adenopatie regională.
12. Edem, infiltraţie şi îngroşarea ţesutului din jurul criptelor. Acest simptom obiectiv în literatura de specialitate nu este descris, însă anume el are o valoare deosebită mai ales la selectarea metodelor de tratament a amigdalitei cronice.
13. Compartimentarea amigdalelor palatine de către cicatrice şi aderenţele amigdaliene.
Aşadar, semnele obiective ale amigdalitei cronice sunt multiple şi diverse, ceea ce necesită de la medicul curant o deosebită atenţie în analiza fiecăruia în vederea stabilirii corecte a diagnosticului.
Tratamentul.
Indicaţiile pentru tratamentul medicamentos:
- amigdalita cronică, forma compensată;
- amigdalita cronică, forma tranzitorie;
- amigdalita cronică decompensată când: bolnavii nu doresc să fie supuşi intervenţiei chirurgicale; există contraindicaţii absolute şi relative pentru operaţie.
Indicaţii pentru tratamentul chirurgical:
- amigdalita cronică, forma decompensată;
- amigdalita cronică, forma tranzitorie, dacă indicii imuni nu se normalizează după 1-3 cure de tratament conservator;
- amigdalita cronică, forma compensată, în absenţa condiţiilor anatomice pentru efectuarea tratamentului conservator (lipsesc lacunele, arcurile tonsilare acoperă amigdalele palatine etc), iar lacunele amigdaliene conţin puroi, dopuri de cazeum ori lacunele sunt închise, cicatrizate etc.
Tratamentul medicamentos trebuie să fie complex şi să se aplice sistematic (1-3 cure pe an) după următoarea schemă: pălarea criptelor cu un lichid antiseptic (1 % - sol.Dioxidină, Furacilină 1:5000, Miramistină 0,01 %-100 ml şi 500 ml, Clorhexidină şi alte dezinfectante orofaringiene). După lavajul lacunelor se efectuează badijonarea mucoasei amigdalelor palatine cu soluţie de Lugol. Bolnavilor li se administrează acid ascorbic 0,3-0,5 de trei ori pe zi timp de o lună, Dimidrol 0,05g o pastilă de 1-2 ori pe zi. De asemenea se recomandă tratamentul cu unde ultrascurte pe proiecţia amigdalelor palatine (10-15 şedinţe), sunt recomandate antinevralgicele. Aceste cure de tratament se vor aplica iarna, primăvara şi toamna.
O mare importanţă în tratamentul amigdalitelor cronice îl are tratamentul profilactic şi măsurile sanitaro-igienice. Dintre ele putem numi:
- Restabilirea respiraţiei nazale dacă ea este compromisă prin deviaţie de sept nazal, polipi nazali, rinită cronică hipertrofică etc;
- Asanarea sinuzitelor, rinosinuzitelor, faringitelor, cariesului dentar şi altor patologii ale căilor respiratorii;
- Supravegherea prin dispensarizare a bolnavilor cu faringite acute şi angine;
- Asigurarea alimentaţiei normale;
- Ridicarea nivelului de cultură medicală a populaţiei.
0 Comments