Etiologie - cauza nu este precizată. Factori predispozanti: Cancerul laringelui se observă în marea majoritate a cazurilor la bărbaţi între 50 şi 70 de ani. In ultimul timp se atestă cazuri de afectare şi a persoanelor mai tinere.Tabagismul, alcoolismul, constituind unii factori iritativi ai mucoasei laringelui, formează un teren predispozant pentru dezvoltarea cancerului.
Totodată aceşti factori nocivi generează şi întreţin laringita cronică, iar aceasta poate favoriza apariţia tumorii.
Laringitele cronice, mai ales cu leziuni hipercheratozice, hipertrofice, hiperplazice, leucoplaziile, sunt factori predispozanţi pentru apariţia cancerului laringelui. Papilomatoza laringiană Ia adulţi ca şi unele tumori benigne prezintă un potenţial de malignitate. Roentgenterapia, terapie imunodepresantă.
Abuzul vocal, noxele profesionale, iritaţiile prin factorii de macro-şi microclimat pot fi de asemenea factori favorizanţi în apariţia procesului canceros în măsura în care determină o laringita cronică.
Clasificarea cancerului laringelui
La clasificaţia internaţională a bolilor, tumorile maligne ale laringelui poartă numărul de cod 171. Uniunea internaţională de combatere a cancerului, prin comitetul constituit pentru studiul cancerului de la-ringe, a stabilit o clasificare după următoarele criterii. Localizare pe regiuni (supraglotic, glotic, subglotic) şi subdiviziunile lor anatomice, gradul de mobilitate a plicelor vocale ; existenţa şi felul adenopatiilor ; existenţa metastazelor la distanţă. Adaptarea unei clasificări după criterii unitare şi cu o nomenclatură internaţională în care tumoarea primară(T) este consemnată după extensiunea sa prin Ti, T2, Ta, T4, adenopatiile prin N0, Ni, N2 şi N3, iar metastazele prin M vor permite specialiştilor să stabilească cu mai multă precizie stadiile clinice, să aprecieze mai corect prognosticul, indicaţiile şi rezultatele terapeutice.
Simptomatologie. Manifestările clinice depind în mare măsură de localizarea tumorii, de perioada în care bolnavul se adresează la medic şi extensia tumorii ulterioare.
Pentru a înţelege mai bine evoluţia simptomelor clinice ale bolii este necesar să facem următoarea clasificare anatomotopografică a cancerului laringelui:
a) regiunea supraglotică sau vestibulară (superioară) cuprinzând faţa posterioară a epiglotei, benzile ventriculare, cavităţile ventriculare ;
b) regiunea glotică cuprinzând plicele vocale ;
c) regiunea subglotică (inferioară) cuprinzând spaţiul subglotic. Simptomele caracteristice şi permanente ale bolii sunt: disfonia, dispneea, disfagia, durerea.
Tumorile din etajul supraglotic rămân inobservabile atât timp cât nu au atins regiunea glotică, când apare răguşeala, sau orificiul superior al laringelui, când apar durerile şi disfagia. Cancerul din regiunea glotei este cel mai frecvent. El rămâne o perioadă destul de lungă limitat numai pe o plică vocală şi prin aceasta are un prognostic mai bun decât celelalte localizări. Pentru tumoarea în cauză este caracteristică răguşeala (disfonia) care apare de timpuriu şi deci poate fi depistată mai precoce. Atunci când cancerul invadează şi partea opusă a glotei se instalează afonie, mai mult sau mai puţin accentuată.
Tulburările respiratorii (dispneea) se observă la acei bolnavi cu localizarea tumorii în regiunea glotei la care cancerul are dimensiuni mari.
Cancerul subglotic se manifestă clinic prin disfonie şi prin dispnee de diferit grad.
Durerea este caracteristică pentru tumorile care ating marginea superioară a laringelui. Ea apare târziu, când tumoarea se ulcerează, iradiază în ureche şi se exacerbează la deglutiţie.
Laringoscopia pune în evidenţă existenţa unei tumori după stadiul de dezvoltare şi localizarea ei.
Diagnosticul se stabileşte pe baza tabloului clinic al bolii şi datelor laringoscopiei. în afară de aceasta, se face examenul pulmonar, bacteriologic şi citologic al sputei, frotiulul laringian, examenul serolo-gic şi biopsia care precizează diagnosticul. în mod regretabil, din ignoranţa a numeroşi bolnavi, din neglijenţa lor sau chiar a unor medici, ei ajung adeseori târziu la specialist. Medicul de familie ori generalist sau chiar laringologul, neefectuând laringoscopia, califică în asemenea cazuri disfonia bolnavilor drept o laringită cronică banală. De aceea este absolut necesar ca orişice bolnav care prezintă o disfonie de 2—3 săptămâni, o tuse iritativă, senzaţie de corp străin, disfagie, otalgii, diverse reflexe patologice, adenopatii cervicale să fie trimis neîntârziat la specialist. Diagnosticul diferenţial se face cu laringitele cronice, cu ulcerul de contact al plicelor vocale, cu tuberculoza, cu luesul, cu polipul şi papi-lomul plicei vocale.
{youtube}ysYUE1_1WKI{/youtube}
Tratament. Alegerea conduitei terapeutice depinde de localizarea şi extinderea cancerului, de structura lui histologică, de existenţa adenopatiilor, de vârstă, de profesiune, de starea generală a bolnavului şi de alte circumstanţe.
Actualmente sunt folosite metode chirurgicale, radioterapia, chimiotera-pia, tratamentul combinat. Experienţa a arătat că adoptarea unei conduite exclusiv chirurgicale sau exclusiv radioterapeutice nu este raţională şi nici justificată. Pentru a obţine rezultate cât mai bune este necesară o colaborare strânsă între laringolog şi radioterapeut şi diverşi specialişti.
Cadrul restrâns al acestei lucrări nu ne permite prezentarea ceva mai amplă a indicaţiilor, metodelor şi rezultatelor obţinute prin fiecare dintre ele. Important pentru medicul de familie, de circumsripţie este necesitatea imperioasă de a depista aceste cazuri în stadii cât mai incipiente, prin examene Iaringoscopice sistematice, prin acţiuni de educaţie sanitară, prin dispensarizări ale unor mase cât mai largi ale populaţiei şi prin îndrumarea neîntârziată către specialişti a tuturor cazurilor suspecte.
Complicaţii: bronhopneumonie, fistulă laringiană sau laringo-traheală, supuraţia plăgii, hemoragii secundare, complicaţii cardiovasculare sau gastrointestinale.
0 Comments