SCHELETUL LARINGELUI
  • 0 Comments

Scheletul laringelui este format din 5 cartilaje principale, dintre care 3 sînt neperechi (cricoidul, tiroidul, epiglota) şi 2 perechi, (aritenoizii şi cricoizii). Cartilajul cricoid are forma unui inel cu pecete, constituie pivotul pe care se sprijină celelalte cartilaje, si este aşezat cu inelul anterior şi pecetea posterior. Suprafaţa interioară corespunde spaţiului subglotic iar suprafaţa externă reprezintă pe părţile laterale două faţete articulare pentru coarnele inferioare ale cartilajului tiroid, iar pe marginea superioară a pecetei, două faţete ovoide pentru articularea cu cartilajele aritenoide.

Cartila j ul tiroid , situat deasupra cricoidului, are forma unei cărţi deschise posterior, constituid, prin poziţia sa, un scut înaintea plicilor vocale. Cartilajul tiroid este format din două lame patrulatere, dispuse vertical, care se unesc pe linia mediană, formînd marginea sa anterioară (la bărbaţi formează mărul lui Adam). În unghiul diedru format de lamele tiroidiene se inserează extremitatea interioară a corzilor vocale. Marginile posterioare ale aripilor tiroidiene se prelungesc în sus cu coarnele superioare, iar în jos cu coarnele inferioare. Acestea din urmă prezintă două faţete pentru articularea cu cricoidul. Marginea superioară a tiroidului prezintă pe linia mediană o scobitură aşezată deasupra proeminenţei, pe care o formează marginea anterioară.

Epiglota este un fibrocartilaj aşezat înaintea orificiului superior al laringelui, pe care-l închide în timpul mişcărilor de deglutiţie. De formă ovalară, ea are o extremitate superioară, care corespunde bazei limbii, şi una inferioară, subţiată şi ligamentară, prin care se fixează în unghiul cartilajului tiroid, imediat deasupra inserţiei plicilor vocale.

Epiglota reprezintă obstacolul principal pentru laringoscopia indirectă, mai ales la copii, la care fiind îngustă şi cu marginile recurbate spre linia mediană, formează aşa numita epiglotă în omegă, formă întîlnită uneori şi la adulţi.

Cartilagele aritenoide au forma unor piramide triunghiulare, aşezate în unghiul diedru determinat de aripile tiroidiene, pe faţetele articulare de pe marginea pecetei cricoidului. Baza aritenoidului prezintă o faţetă eliptică pentru articulare cu cricoidul şi două apofize: una anterioară sau internă, pe care se prinde plica vocală (apofiza vocală), şi una externă sau posterioară, aşezată în afara cavităţii laringiene (apofiza muschulară), pe care se inserează crico-aritenoidian posterior şi crico-aritenoidian lateral. Pe vîrful aritenoizilor sunt aşezate cartilajele Santorini, două mici formaţiuni fără importanţă practică.

Cartilajele cricoid, tiroid şi aritenoizii au o structură hialină, în timp ce epiglota este formată din cartilaj elastic. Cartilajele hialine încep să se osifice de la vîrsta de 25-30 ani, iar la 65 ani osificarea este completă.

 

LIGAMENTELE MEMBRANARE ŞI ARTICULAŢIILE LARINGELUI.

 

Componentele scheletului laringian sunt unite între ele prin formaţiuni membranoase, ligamentare şi muchulare.

Între osul hioid şi marginea superioară a cartilajului tiroid se găseşte membrana tirohioidiană întărită pe marginile laterale de ligamentele tirohioidiene laterale, care unesc coarnele superioare ale tiroidului cu coarnele mari ale hioidului. Pe feţele laterale ale acestei membrane se observă orificiile de trecere ale pachetului vascular laringian superior şi ale ramurii nervului intern al nervului laringian superior. În acest loc se face infiltraţia nervului laringian superior, pentru anestezia mucoasei laringelui. Marginea superioară a inelului cricoidian este unită cu partea mijlocie a marginii inferioare a tiroidului prin membrana cricotiroidiană, întărită de ligamentele cricotiroidiene median şi lateral. Fasciculele elastice ale membranei cricotiroidiene se extind spre apofizele vocale şi în sus spre partea ligamentară a plicilor vocale. Cricoidul este unit cu primul inel traheal printr-o membrană fibroelastică,numită cricotraheală. Epiglota se fixează cu extremitatea distală în unghiul tiroidian deasupra inserţiei plicilor vocale prin intermediul ligamentului tiroepiglotic.

Membrana hio-epiglotică se întinde orizontal întrede faţa anterioară a epiglotei şi faţa posterioară a osului hioid. Marginile laterale ale epiglotei sunt unite cu aritenoizii prin pliurile aritenoepiglotice, iar cu pereţii laterali ai faringelui prin pliurile faringoepiglotice.

Din unghiul tiroidian pornesc spre aritenoizi două perechi de ligamente suprapuse: ligamentele tiroaritenoidiene superioare , situate în grosimea benzilor ventriculare, şi ligamentele tiroaritenoidiene inferioare, situate în grosimea plicilor vocale. Acestea din urmă sunt mai groase şi trimit, prin marginea lor externă, fibre spre marginea superioară a cricoidului.

Coarnele inferioare ale tiroidului sunt unite cu feţele laterale ale cricoidului printr-o articulaţie artrodială cu sinovială proprie. În această articulaţie se produc mişcări de basculare înainte şi înapoi ale tiroidului.

Baza aritenoizilor se articulează cu marginea superioară a cartilajului cricoid printr-o articulaţie de tipul enartrozelor, care de asemenea dispune de capsulă şi sinovială proprie. În această articulaţie se produc mişcări de rotaţie ale aritenoidului în jurul axului său vertical, ce asigară rotirea apofizei muschulare înapoi sau înainte, iar a apofizei vocale sau înăuntru. Astfel se face că coarda vocală inserată pe apofiza vocală se depărtează sau se apropie de linia mediană şi deschide sau închide orificiul glotic. În afară de această mişcare de rotaţie mai există şi una de alunecare înăuntru sau în afară a aritenoidului pe cricoid, ce asigură astfel o apropiere spre linia mediană a celor doi aritenoizi, cu îngustarea sau lărgirea spaţiului interaritenoidian.