Aceste afecţiuni se caracterizează printr-o inflamaţie catarală a mu­coasei nasului. Ele pot avea o evoluţie grea, iar în alte cazuri — banală. Uneori rinitele acute constituie un adevărat flagel social, provocând inca­pacitate de muncă temporară, randament scăzut în orice activitate a omu­lui.

Alteori aceste afecţiuni pot avea un caracter epidemic din cauza agen­tului virotic sau cauzează apariţia sinuzitelor care, la rândul lor, se pot solda cu o serie de complicaţii nefavorabile pentru bolnav.

Rinitele acute au următoarele forme :

— rinită banală; rinită la nou-născuţi şi sugari; rinită în cursul bolilor infecţioase ; rinită posttraumatică.

Rinita acută banală

Rinita acută banală este cunoscută şi sub denumirea de coriză sau guturai şi prezintă un proces inflamator al mucoasei nazale la bolnavii cu o stare generală deplorabilă, cauzată de oboseală, tulburări ale rezisten­ţei generale polietiologice : răceli, schimbări bruşte de temperatură, hipo-vitaminoză, rahitism, alimentaţie neregulată, hipotrofie, regim de muncă încordat, schimbări neuroendocrine, tabagism etc.

Etiopatogenie. Agenţii patogeni ai rinitei acute sunt: strepto­cocii, pneumococii, microbii gramnegativi, stafilococii etc. O mare impor­tanţă în apariţia şi evoluţia bolii are starea generală a organismului la momentul îmbolnăvirii şi virulenţa microbiană, alţi factori favorizanţi. Modificările anatomopatologice pentru rinitele acute se caracterizează printr-o infiltraţie perivasculară cu dilatarea vaselor sanguine, tumefiere edematoasă după o scurtă perioadă de vasoconstricţie. Mai târziu celulele superficiale se desprind de stratul subiacent şi microbii provoacă o secreţie nazală mai pronunţată.

Simptomatologie. Tabloul clinic al acestei afecţiuni depinde de următoarele faze evolutive:

I — bolnavii acuză prezenţa unei uscăciuni în nas, strănut, indispo­ziţie, cefalee nelocalizată, insomnie, scăderea poftei de mâncare, sen­zaţie de urechi astupate etc.;

II — apare rinoree seroasă abundentă, obstrucţia foselor nazale, agravarea stării generale, insuficienţa respiraţiei nazale, rinolalie închisă şi
hiposmie, mucoasa nazală e congestionată şi edemaţiată ;

III — se manifestă prin apariţia eliminărilor mucopurulente după 4—6zile de la debutul bolii. Eliminările sunt abundente şi au o culoare gălbuie,iar uneori — sanguinolentă. Treptat simptomele subiective şi obiective diminuează,se recuperează respiraţia nazală, reapare mirosul, starea generală e mai favorabilă şi, în lipsa complicaţiilor aproximativ la două săptămâni de la debut, apare vindecarea.

Complicaţiile posibile pot fi locale (epistaxis, anosmie, parosmie) ; de vecinătate (sinuzite, otite, conjunctivite, dacriocistite, amigdalite, farin-golaringite) şi Ia distanţă (traheite, bronşite, pneumonii).

Tratamentul rinitelor include măsuri ce contribuie la sporirea rezistenţei organismului, restabilirea respiraţiei nazale, combaterea infec­ţiei, prevenirea complicaţiilor, restabilirea capacităţii de muncă. Rezulta­tul acestui tratament depinde de precocitatea aplicării lui şi de compor­tamentul bolnavului în timpul bolii. Pentru restabilirea respiraţiei nazale se prescriu vasoconstrictoarele : adrenalină de 0,1%, efedrina de 1—3%, halazolină de 0,1%, naftizină de 0,1% — picături în nas, după o curăţare a conţinutului mucopurulent ce permite o difuziune mai bună a acestor preparate pe pituitară. La curăţarea mucoasei prin suflarea nasului e necesară instruirea respectivă a bolnavului: cu policele se astupă o nară, lăsând liberă pe cealaltă, se întredeschide gura şi apoi se suflă conţinutul din cavul nazal deschis. Astfel prevenim trecerea aerului în urechea medie în timpul căreia poate fi introdusă infecţia ce duce la apariţia unei otite medii. Pentru copii se pot recomanda soluţii de protargol sau colargol de 2% cu o acţiune astringentă asupra mucoasei. La prezenţa eliminărilor purulente în afară de substanţe cu o acţiune emolientă pot fi folosite picături de furacilină 1 : 5000 cu vasoconstrictoare, suc de kalanchoe cu novocaină de 0,25—0,5%, sulfacil de sodiu de 15%, prafuri care conţin sulfamide şi desensibilizante ; amestec de ulei de mentol — 0,1 şi vaselină — 10,0 sub formă de picături, precum şi alte preparate bacteriostatice şi bactericide. în timpul epidemiilor de gripă se recomandă aplicarea precoce a interferonu-lui. Dintre procedurile fizioterapice sunt indicate razele ultraviolete, inhalaţii prin nas cu inhalipt sau cometon, electroforeză cu zinc, calciu, dimedrol, precum şi băi fierbinţi la picioare sau „ciorapi" cu parafină caldă la copii. Prezenţa unei stări cu febră necesită folosirea antipireticelor.

Profilaxie. Se impun măsuri pentru evitarea răcelii, promiscuită­ţii, prafului şi umezelii, contagiunii. E necesară călirea organismului, pentru a spori rezistenţa la agenţi patogeni printr-un regim corect de muncă, alimentaţie, îmbrăcăminte corespunzătoare timpului. Un rol im­portant are asanarea tuturor focarelor de infecţie.

Complicaţiile a migdali tei cronice pot fi de vecinătate (flegmonul periamigdalian) şi complicaţii la distanţă a) ale căilor respi­ratorii (laringita cronică, traheita, bronşita şi bronhopneumonia) ; b) infla-maţia apendicelui; c) nefritele de origine amigdaliană; d) reumatis­mul ; e) boala Basedow ; f) poliartrita ; j) septicemia etc.