Furuncul
– reprezintă inflamaţie purulent-necrotică acută al unui folicul pilos. În majoritatea cazurilor agentul patogen în furuncul este Stafilococus aureus. Furunculul evoluează prin trei faze: (1)
faza de infiltraţie, (2) faza de abcedare şi (3) faza de cicatrizare. În debutul maladiei apare un nod roşiu, tensionat şi inflamat pe faţă, gât, zona axilară sau alta regiunea corpului cu înveliş păros. Pe parcursul zilelor ulterioare apare fluctuenţa şi erupţie spontană a focarului purulent cu eliminarea puroiului gălbui în cantităţi mari. Semne generale şi febra nu sunt caracteristice.
Bolnavii cu diabet zaharat, nivelul jos al igienei personale şi transpiraţii excesive pot avea furuncule repetate.
Carbuncul
– reprezintă inflamaţie purulent-necrotică acută al câtorva foliculi piloşi, uniţi într-un proces infiltrativ unic, cu trecerea procesului inflamator în ţesut adipos subcutan. Practic întotdeauna, ca şi în furuncul agentul patogen este stafilococul.
Cel mai frecvent carbunculul este localizat pe partea posterioară a gâtului, sau pe spate. Se disting două faze: (1) faza de infiltraţie şi (2) faza de abcedare. În prima fază se observă formarea plastronului inflamator voluminos (până la 10 cm) şi foarte dureros. Pielea asupra focarului este hiperemiată, cu nuanţa cianotică. Se dezvoltă semne generale de intoxicaţie, febra înaltă (până la 40˚С) cu frisoane. Ulterior puroiul începe să se elimine prin mai multe orificii în locurile foliculilor infectaţi (semnul de „sită”).
Tratarea carbunculului necesită intervenţie chirurgicală şi administrarea antibioticelor antistafilococci.
Hidrosadenita
– proces purulent al glandelor sudoripare. Este cauzată preponderent de St. aureus, se întâlneşte numai la adulţi şi, ca regulă, este localizată în regiunea axilară, mai rar – în regiunile inghinală sau perineală.
În profunzimea stratului subcutanat adipos apare un nodul dur şi dureros. Pilea asupra acestuia devine de culoare roşie-vişinie. La abcedare se observă fluctuenţa, apoi printr-un orificiu mic se elimină puroi dens.
Tratamentul include drenare chirurgicală în asociere cu terapie antibacteriană şi tratament local.
Abcesul
– este o colecţie limitată de puroi în diferite ţesuturi sau cavităţi ale organismului. Poate fi rezultatul penetrării microorganismelor prin diferite lezări a integrităţii tegumentare sau a mucoaselor (escoriaţii, injecţii, plăgi) sau ca complicaţie a diferitor procese inflamatorii (apendicită, peritonită, pneumonie etc.). Particularitatea ce determină abcesul este prezenţa capsulei piogene, care delimitează şi previne răspândirea puroiului.
În general, simptomatica locală şi generală a abcesului mult depinde de localizarea lui. La localizare superficială sunt evidente edem, hiperemia şi doloritatea pielii. Viceversa, la situarea profundă în ţesuturile organismului – semnele clasice de inflamaţie lipsesc. În acest caz sunt utilizate pe larg metodele instrumentale de diagnostic.
Diagnosticul stabilit al abcesului serveşte ca indicaţie absolută către intervenţie chirurgicală.
Flegmonul
– este o inflamaţie supurativă difuză (nelimitată) al spaţiului adipos (subcutan, intermuscular, retroperitoneal etc.). Flegmonul poate prezintă o maladie separată sau poate fi ca urmare şi complicaţie a diferitor procese purulente (furuncul, carbuncul, abces).
Tabloul clinic este determinat de apariţia şi răspândirea rapidă a tumefierei dureroase, hiperemiei tegumentelor, durerea, dereglarea funcţiei regiunii afectate, temperaturii ridicate şi semne de intoxicaţie. Procesul progresează rapid şi nu are tendinţă spre limitare, din care cauză tratamentul chirurgical este metoda curativă de bază.
Mastita
– inflamaţie a parenchimului glandei mamare. În majoritatea cazurilor se întâlneşte în perioada postpartum (aşa numită mastită lactogenă). Ca poartă de întrare infecţiei se consideră fisurile de mamelon. Agentul patogen este St.aureus sau asociaţia acestuia cu E.coli.
Se clasifică în dependenţă de faza procesului inflamator (seros-infiltrativ, abcedant, gangrenos), şi localizare (subcutanat, intramamar, retromamar, subareolar).
Glanda mamară se măreşte în volum, piele este edemată şi hiperemiată, cu nuanţa cianotică, cresc semnele de intoxicare, apare febra hectică.
Tratamentul este complex – deschiderea şi dreanarea focarului purulent, terapia antibacteriană, suprimarea lactaţiei şi fizioterapia.
Paraproctita
– inflamaţia ţesutului adipos pararectal.
Erizipel
– proces infecţios al dermei. Agentul patogen întotdeauna fiind Streptococcus pyogenes, care pătrunde în piele prin defecte mici (escoriaţii, laceraţii, leziuni).
Erizipelul este divizat în: (1) forma eritematoasă, (2) forma buloasă, (3) forma flegmonoasă, (4) forma necrotică, în dependenţă de gradul severităţii manifestărilor locale. Starea morbidă debutează printr-un sindrom de intoxicaţie gravă, frisoane, temperatură ridicată până la 39˚-41˚С. Pielea în zona afectată este roşie aprinsă, dureroasă, cu hipertermie locală. Hotarele hiperemiei sunt foarte clare, iar conturul este neregulat – simptomul „limbilor de foc” sau „hartei geografice”. În forma buloasă apar bule cu lichid seros, care se contopesc, formând zone uriaşe de necroză cutanată.
Erizipelul se tratează prin administrarea parenterală a antibioticelor din grupa penicilinelor. Tratamentul chirurgical este indicat doar în formele flegmonoasă şi necrotică.
Erizipiloid
– boala persoanelor ce des contactează şi lucrează cu peşte proaspăt şi carnea crudă. Agentul provocator reprezintă bacilul gram-pozitiv – Erysipelothrix rhusiopathiae. Infecţia se manifestă printr-o tumifiere de culoare bordo în locul penetrării microorganismului (de obicei, pielea mâinilor), care treptat se răspândeşte în părţi. E posibil generalizarea infecţiei cu dezvoltarea endocarditei bacteriene. Antibioticul de elecţie este penicilina.
0 Comments