Leziunilor termice ale ţesuturilor moi
  • 0 Comments

Combustio – reprezintă lezarea a ţesuturilor organismului sub acţiunea locală al temperaturii înalte, sau al substanţelor chimice sau radiaţiei actinice.

Conform datelor OMS leziunilor termice ale ţesuturilor le revine 6% din toate leziunile traumatice ale perioadei paşnice. Iar, 20% la copii şi 28% la adulţi mai în vârstă de 65 de ani cazurile letale în diferite leziuni traumatice este pe seama combustiilor.

Clasificarea:

Există mai multe principii de clasificare:

După împrejurimile producerii arsurii:

  1. industriale;
  2. de uz casnic;
  3. de război;

După caracterul factorului de acţiune:

  1. termice;
  2. electrice;
  3. chimice;
  4. actinice;

Arsurile termice sunt cel mai des întâlnite şi gradul de leziune tisulară va depinde de următorii factori:

- temperatura de acţiune – cu cât temperatura este mai înaltă cu atât leziunile tisulare sunt mai profunde;

- conductibilitatea termică al corpului ce contactează cu tegumentele – cu cât conductibilitatea termică este mai mare cu atât arsura este mai adâncă (acţiunea aerului fierbinte 100 ° dar uscat (în saună) poate să nu provoace arsură, pe când apa de aceiaşi temperatură 100° provoacă arsuri profunde);

- expoziţia acţiunii - cu cât este mai lungă cu atât leziunile tisulare sunt mai profunde;

- umiditateacu cât este mai înaltă cu atât gradul arsurii este mai mare.

Din aceste considerente în practica clinică are importanţă de stabilit nemijlocit şi agentul lezant, care va exprima caracteristica acestor factori:

- arsură cu flacăra;

- arsură cu aburi umezi sau uscaţi;

- arsură cu ulei fierbinte;

- arsură cu bitum topit;

- arsură de contact cu metale incandescente…

Arsurile chimice sunt provocate de acţiunea substanţelor chimice:

- baze;

- acizi.

Combustiile actinice pot fi provocate de radiaţia infraroşie, ultravioletă sau cu iradiaţie γ.

Clasificarea arsurilor după localizare:

  1. Arsuri ale regiunilor funcţional active (extremităţile);
  2. Arsuri ale regiunilor funcţional neactive (trunchiul);
  3. Ale feţei;
  4. Regiunii păroase ale capului;
  5. Ale căilor respiratorii;
  6. Perineului.

Această detalizare al localizărilor arsurilor are importanţă deoarece în diferite regiuni ale corpului grosimea dermei este diferită şi acţiunea unui şi aceluia agent termic poate provoca diferite arsuri după gradul de profunzime.

Clasificarea după profunzime:

Există mai multe clasificări după profunzime, dar toate aceste clasificări au direct ataşamet faţă de stratul bazal al dermei – stratul care iniţiază regenerarea dermei cu epitelizarea plăgii combustionale. Afectarea acestui strat contribuie la cicatrizare cu formarea ţesutului conjuctiv fibros.

Clasificarea arsurilor după profunzime după 4 grade:

Gradul I – afectarea la nivelul epidermisului, şi se manifestă prin hiperemie şi edem al pielei;

Gradul II – se afectează tot stratul epidermei cu formarea bulelor pline de lichid transparent;

Gradul III – necroza dermei:

Gradul IIIA – necroză al epiteliului şi al straturilor superficiale ale dermei cu păstrarea integrităţii funcţionale ale stratului bazal al dermei;

Gradul IIIB – necroz al întregului strat al dermei inclusiv şi a stratului bazal, împreună cu foliculii piloşi glandele sudoripare şi sebacee cu trecere la stratul adipos;

Gradul IV – necroz al întregului strat dermal şi a ţesuturilor mai adânc situate (ţesut adipos, muscular, osos).

Arsurile de gradul I, II şi IIIA sunt considerate ca arsuri superficiale, iar IIIB şi IV ca arsuri profunde. Această divizare al arsurilor în două superficiale şi profunde este principială, deoarece în arsurile superficiale regenerarea dermei e posibilă în totalmente fără intervenţie chirurgicale cu restabilirea dermei completă şi în aspect funcţional, pe când în arsurile profunde regenerarea sinestătătoare este imposibilă, sau se formează ţesut conjunctiv – afuncţional şi pentru aceasta este necesar de autodermoplastii.

Clasificarea arsurilor conform Asociaţiei Americane al Combustiologilor:

 Gradul I (arsuri superficiale) – afectează numai epidermisul;

Gradul II (partial-thickness) – afectează epidermisul şi parţial derma;

Gradul III (full-thickness) – afectează epidermisul, în întregime derma şi ţesuturile subcutanate.

Clasificarea arsurilor după profunzime este semnificativ, dar insuficient pentru aprecierea afectării stării generale ale organismului. Pentru aceasta este important de apreciat şi suprafaţa afectată a corpului exprimată în procente. Suprafaţa corpului omenesc adult variază între 15000cm² şi 21000cm². Au fost propuse multiple metode de determinare al suprafeţei afectate:

Metoda lui Wells propusă în 1951. Această metodă este cunoscută şi ca regula cifrei „9” şi constă în faptul că corpul unui adult este divizat în regiuni ce corespund a 9% din suprafaţa corpului:

Cap şi gât – 9%;

Membrele superioare a câte 9% - (în total 18%);

Partea anterioară a trunchiului (piept şi abdomen) a câte 9% - (în total 18%);

Partea posterioară a trunchiului (spate şi lomb) a câte 9% - (în total 18%);

Membrele inferioare a câte 18% - (în total 36%);

Perineu – 1%. În total alcătuesc – 100%.
La copii această metodă nu este aplicabilă din cauza proporţionalităţii diferite ale părţilor corpului.

Metoda lui Glumov propusă din 1953, care se mai numeşte „metoda palmei”. Ea constă în faptul că suprafaţa palmei accidentatului corespunde la un % din suprafaţa totală a corpului.

Metoda Postnicov propusă în 1949 constă în aplicarea pe pala combustională al unei pelicule de celofană şi pe ea se conturează hotarele arsurii. Pelicula dată se aplică pe o suprafaţă gradată de pătrate cu suprafaţa deja ştiută, după care se determină şi suprafaţa afectată, iar în raport cu suprafaţa corpului se determină procentul de suprafaţă afectată.

Metoda de tabele-şablon Lund-Brower constă în calcularea suprafeţelor de arsură conform tăbliţelor speciale pentru arsuri deja stabilite cu procentajul al diferitor regiuni ale corpului. (tabele separate pentru adult şi copii).

Semiologia

Semiologia arsurii de gradul I este determinată de hiperemie evidentă, edem şi durere pronunţată. În timp de câteva zile (7 zile) toate semnele sus enumerate sunt în descreştere şi epidermisul superficial se detaşează.

Arsura de gradul II este destul de tipică prin faptul că semnele clinice caracteristice gradului I sunt mai pronunţate, şi afectarea mai profundă al epidermisului provoacă detaşarea lui cu formarea a bulelor pline cu lichid transparent. La a 10-12 zi are loc epitelizarea desinestătătoare. Cicatrice nu se formează.

Arsurei de gradul III este caracteristic prezenţa necrozei cu formarea crustei. Pentru arsura de gradul IIIA este caracteristic combinarea dintre necroză şi exudaţie, din această cauză apare necroze al epidermisului paralel cu prezenţa bulelor pline cu lichid seros. Aceste arsuri regenerează din contul creşterii granulaţiilor şi din foliculii piloşi, glandele sebacee şi sudoripare. Paralel are loc şi epitelizarea marginală.

La arsura de gradul IIIB apare o crustă uscată de culoare brună. Regenerarea cu epitelizare în asemenea arsuri este imposibilă din cauza necrozei întregului strat al dermei cu anexele ei. Regenerarea e posibilă numai prin formarea ţesutului fibros, care contribuie la afuncţionalitatea regiunii afectate.

În arsurile de gradul IV se formează crustă necrotică de culoare brună sau neagra ce interesează ţesuturile din profunzime. În unele arsuri survine carbonizarea ţesuturilor.

Stabilirea profunzimii afectării:

Diagnostica profunzimii afectării se stabileşte pe baza anamnezei, inspecţiei vizuale a suprafeţei afectate şi pe baza utilizării a câtorva probe:

determinarea dereglării microhemocirculaţiei:

- Metoda de comprimare digitală: se deosebesc trei zone de dereglare a microhemocirculaţiei:

  • Zona de hiperemie – la compresie apare paliditate gr. I, II, IIIA;
  • Zona de stază – la compresie culoarea nu se modifică - IIIB;
  • Zona lipsită de microhemocirculaţie- IV.

- Metoda de fluoriscenţă cu tetraciclină – constă în administrarea per os al tetraciclinei apoi regiunea arsurii se iluminează într-o cameră întunecată cu cuarţ. Arsurile superficiale (I, II, IIIA) vor căpăta culoare gălbuie, iar cele profunde – nu;

- Metoda termometriei – arsurile profunde au temperatura cu 1,5-2 grade mai joasă;

- Determinarea sensibilităţii; (prin înţepare, prin epilaţie, prin prelucrare cu alcool);

- Utilizarea coloranţilor: colorarea arsurii cu colorant după metoda van Gieson

- Utilizarea fermenţilor.

Toate metodele enumerate adesea la momentul spitalizării nu pot precis stabili profunzimea afectării corectă şi stabilirea corectă se stabileşte pe parcurs după regenerarea plăgii cu sau fără restabilirea dermei.