Difteria laringelui
  • 0 Comments

Difteria laringelui sau crupul difteric este o boală infecțioasă acută, cauzată de Corynebacterium diphtheria și caracterizată prin edem și membrane false la nivelul căilor respiratoare superioare.

Etiopatogenie şi anatomie patologică.

Agentul patogen al laringotraheobronhitei difterice este  Corynebacterium diphtheria , locarizarea laringiană şi traheobronşică poate fi primară sau secundară unei rinofaringite difterice. Factorii favorizanţi sînt, pe lîngă extinderea de la nas şi faringe, contactul direct cu un bolnav de difterie sau cu un purtător sănătos de bacili Loeffler, absenţa vaccinării şi revaccinării cu anatoxină difterică a copilului, Precum şi vîrsta între 2-5 ani (în care receptivitatea este maximă).

Bacilul difteric determină la început o imflamaţie necaracteristică, apoi se formează pseudomembrane, formate prin ulceraţia straturilor superficiale ale epiteliului, din depozite fibrinoase, bacterii. Uneori, toxina difterică generează leziuni ulceronecrotice.

Pseudomembranele sînt consistente, de culoare galbenă verzie, fiind mai aderente în regiunea peretelui posterior şi pe corzile vocale.

Tabloul clinic.

Debutul este insidios, cu stare subfebrilă, paloare, adinamie, congestie faringiană, uşoară rinită şi laringită catarală. Cazurile de crup, consecutiv unei angine difterice, se caracterizează printr-o agravare a stării generale, creşterea febrei, apariţia tusei şi a disfoniei.

Se pot deosebi trei stadii clinice:

Stadiul disfonic , cu răguşeală, tuse uscată şi lătrătoare la început, iar după 1-2 zile, afonie completă.

Stadiul dispneic se instalează o dată cu afonia. Apar treptat stridorul laringian, crizele spazmodice ale glotei care treptat devin mai frecvente şi chiar continue. Acestea sîntr însoţite de tiraj la început suprasternal, apoi substernal, supraclavicular, intercostal.

Bolnavul este anoxic, cu facies teros, buzele cianotice, venele cervicale turgescente. Membrele sînt reci şi corpul în întregime este acoperit de sudori reci. Pulsul este filiform şi frecvent, iar zgomotele cardiace sînt slabe şi surde. Copilul stă în şezut, cu capul dat pe spate, în continuă agitaţie şi nelinişte motorie.

Stadiul terminal se caracterizează prin fenomene de anoxie şi sincopă cardiacă toxică. Bolnavul este inert, nu mai reacţionează şi se perde prin intoxicaţia centrelori bulbari.

La examenul laringoscopic se observă iniţial o congestie difuză şi depozite subţiri albicioase care se transformă apoi în pseudomembrane murdare, cenuşii sau verzui, aderente de pereţi sau proeminînd în lumenul laringelui şi traheei. Pe suprafaţa mucoasei, în zonele unde particolele au fost expulzate prin tuse sau în cursul directoscopiei, se observă ulceraţii superficiale sîngerînde. Uneori, se constată un edem al vestibulului laringian, care mascheză falsele membrane situate subglotic şi în trahee, iar alteori se constată numai un edem subglotic. Rareori se găsesc leziuni ulceronecrotice care pot să genereze ulterior cicatrice stenozante.

În unele cazuri, se întîlnesc localizări primitive traheobronhiale care pot fi confundate cu traheobronhita dispneizantă sau cu bronhopneumonia.

Diagnosticul.

În cazurile cu angină difterică concomitentă sau care a precedat laringita, diagnosticul de crup difteric se stabileşte uşor. În caz de difterie laringiană sau traheobronhială primitivă, natura bolii poate fi intuită numai dacă copilul provine dintrun mediu unde a existat o epidemie sau este suspect ca purtător de bacili difterici.

Diagnosticul diferenţial se face cu laringita acută banală, laringotraheobronhita gripală, cu stridorul congenital, laringospasmul, corpii străini laringotraheali, abcesul retrofaringian, arsurile chimice, papilomatoza laringelui, edemul alergic.

Chiar în cazurile cînd nu se obţine un rezultat pozitiv imediat, se poate începe seroterapia.

Tratamentul

Este urgent şi complex: 

  • seroterapia antidifterică se instituie imediat în doze mari (3 000 u/kilocorp), în injecţii simultane subcutanate şi intramusculare, care se pot repeta în ziua următoare;
  • antibioterapie pentru a preveni infecţiile asociate, corticosteroizi, analeptice, vitamine.
  • microclimat adecvat, prin atmosferă saturată cu vapori, aerozoli cu soluţii alcaline, uleiuri eterice, soluţie de tripsină;
  • oxigenoterapie de la început, prin mască sau mai bine cu un cort aşezat deasupra patului;
  • aspiraţia secreţiilor cu o sondă;
  • intubaţia;
  • în cazurile mai grave, cu false membrane bronhotraheale se execută traheotomia.

Prognosticul. Este sever, mai ales la copiii sub 2 ani, viaţa fiind periclitată prin extinderea afecţiunii spre bronhii. Chiar la copiii mai mari şi la adulţi, prognosticul rămîne rezervat în cazurile hipertoxice (moarte subită prin miocardită toxică). În afară de pericolele imediate, mai tîrziu pot apărea paralizii ale vălului palatin, oculare (tulburări de acomodare), paralizii ale membrelor.