Adenoidita acuta şi cronică. Vegetaţiile adenoide
  • 0 Comments

Adenoidita cronica este o inflamaţie cronică a amigdalei faringiene Luschka, care are caracter mai mult hipertrofie decât infecţios. În mod curent se mai numeşte „vegetaţii adenoide". Această afecţiune influenţează considerabil asupra dezvoltării copilului, fiind denumită „pivotul patologiei infantile"(Corne­lia Păunescu).

Etiopatogenie

Un rol important în producerea vegetaţiilor adenoide îl joacă şi lipsa de igienă, deficienţele alimentare, precum şi toate condiţiile nefavorabile de mediu în care este pus organis­mul. Bolile infecţioase ale copilului (scarlatina, pojarul, difteria, gripa, tuşea convulsivă etc.) constituie cauza infecţioasă a celor mai frecvente cazuri de hipertrofie a amigdalei faringiene. La rândul său hipertrofia amigdalei faringiene duce la modificări şi tulburări în nas, rinofaringe, bucofaringe şi în întregul organism, susţinând focarul infecţios în rinofa­ringe. Aşadar, se dezvoltă un cerc vicios unde cauza se transformă în boală, iar boala devine iarăşi cauză a multor sindroame.

Simptomatologie

Afecţiunea se manifestă prin sindromul de obstrucţie a foselor nazale, precum şi prin multiple tulburări inflamatorii de ordin local şi general. Primul semn al purtătorului de vegetaţii adenoi­de este aspectul hipotrofic şi mai ales „faciesul adenoidian": faţa palidă, gură întredeschisă, expresie de surmenaj, la copilul mai mare de 7 ani se atestă dismorfii ale scheletului maxilofacial ca: nas subţire (leptorinie), umerii obrajilor turtiţi, maxilarul superior prognat, disgnaţie. La examenul ulterior se constată dismorfii şi la nivelul toracelui (stern proeminent sau înfundat, coloana vertebrală scoliotică). La interogarea părinţilor sau a copilului se află că bolnavul cu vegetaţii adenoide respiră greu, mai ales în timpul eforturilor, somnul e agitat, cu accese de tuse, copilul nu ţine gura închisă, nu-şi poate sufla nasul mereu înfundat, trăgându-şi secreţiile spre faringe şi înghiţindu-le. în consecinţă pot surveni şi tul­burări digestive. Copilul este apatic, îl doare capul, are unele ticuri, enurezis. El obţine rezultate insuficiente la şcoală.

Metode de investigație

Rinoscopia anterioară pune în evidenţă fosele nazale strâmtate, cornetele inferioare turgescente şi acoperite de secreţii. Vegetaţiile adenoide se văd numai după îndepăr­tarea secreţiilor şi după descongestionarea mucoasei prin aplicarea tampoanelor îmbibate cu soluţie de efedrina de 1—2%. In acest moment copi­lul trebuie să pronunţe vocala „i". Bucofaringoscopia relevă vălul palatin înalt şi strâmt (ogival), împins înainte cu mobilitate redusă, amigdalele palatine şi adesea amigdala linguală congestionate şi hipertrofiate, peretele posterior al faringelui granulos şi acoperit de secreţii mucopurulente abundente care coboară din cavum. Cea mai potrivită metodă de investigaţie a amigdalei Luschka este rinoscopia posterioară, care poate stabili nu numai prezenţa vegetaţiilor adenoide, ci şi forma lor. Dacă din unele considerente (vârsta mică, ref­lexul de vomă) nu poate fi aplicată această metodă de examen, ea se substituie cu tuşeul cavumului, care stabileşte şi consistenţa formaţiilor limfoide. De reţinut: tuşeul cavumului nu se practică în momentele de reîncălzire a focarului inflamator. Otoscopia pune în evidenţă fie o con­gestie în cadranul posterosuperior sau anterosuperior, fie opacifierea şi retracţia timpanului drept — consecinţă a otitelor catarale sau supurate. Cele mai frecvente complicaţii sunt: otitele medii şi otomastoiditele, rinosinuzitele, laringitele, amigdalita cronică, abcesul retrofaringian, laringotraheobronşitele, dacriocistitele şi conjunctivitele, patologiile apara­tului digestiv.

Tratament

Tratamentul vegetaţiilor adenoide este profilactic şi chirurgi­cal. Primul se realizează prin asistenţa medicală bună, prin ridicarea nivelului de trai etc.

Tratamentul chirurgical trebuie să fie aplicat cât mai precoce şi cât mai complet. Fiind diagnosticate, vegetaţiile adenoide obstruante sau infectante trebuie să fie cât mai curând extirpate — adenoidectomia. Operaţia este contraindicată în inflamaţiile acute locale şi generale; tuberculoza în evoluţie; în sindroamele hemoragice; cardiopatiile decompensate ; perioada postvaccinală etc.

Pregătirea preoperatorie. Bolnavul are nevoie de un examen complet otorinolaringologic, cât şi general (pediatric, terapeutic etc), pentru a stabili ce afecţiuni mai are bolnavul. Se efectuează un examen de laborator. Adenoidectomia se face sub controlul vederii, când se extir pează radical atât amigdala faringiană, cât şi insulele limfoide laterale. În procesul pregătirii preoperatorii se efectuează o serie de probe ca : hemoleucograma, numărul trombocitelor, timpul de sângerare şi coagu­lare, VSH, reacţia Wassermann, radioscopia pulmonară, examenul general al uri­ce posterilor vălului, ridicându-se până la plafonul cavumului. Ajutorul trebuie să aplece înainte capul copilului, chirurgul sprijină chiureta de extremitatea superioară a vomerului şi, efectuând o manevră rapidă de sus în jos şi de înainte înapoi, se chiuretează energic (dar nu brutal!) unghiul posterosuperîor al cavumului. După operaţie copilul trebuie să-şi sufle nasul (fiecare nară în parte). La sugari se aspiră din cavum cheagu­rile şi secreţiile. După efectuarea toaletei necesare, copilul este dus într-un salon aerisit şi potrivit încălzit; 2—3 zile copilul va primi alimentaţie semilichidă. Peste o săptămână copilul poate frecventa grădiniţa sau şcoala.